Se afișează postările cu eticheta imperialism rusesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imperialism rusesc. Afișați toate postările

9.20.2013

De ce Putin este ipocrit



Declaraţia lui Putin despre Moldova şi despre vinul moldovenesc nu justifică deloc embargoul impus de Rusia. Putin încearcă, prin argumente ce ţin de aspectul economic, să ascundă, să treacă în umbră strategia rusească de şantaj politic şi economic. Argumentele invocate de el, pentru publicul rusesc care nu cunoaşte realităţile din Moldova sau care nici nu doreşte să le cunoască, sunt verosimile. Lui Putin îi reuşeşte să-i amăgească doar pe cei care sunt departe de realităţile noastre, nu şi pe noi.

Iată cum justifică preşedintele Rusiei embargoul aplicat vinurilor moldoveneşti: după semnarea acordului de asociere de la Vilnius, pe piaţa din R. Moldova vor apărea vinurile franţuzeşti şi italieneşti care vor câştiga concurenţa cu cel moldovenesc, iar cel moldovenesc va ajunge pe piaţa rusească, ceea ce face posibilă infiltrarea produselor de provienienţă dubioasă. După mine, Putin împleteşte câteva idei haotice şi chiar absurde pentru că semnarea acordului de asociere încă nu s-a produs. Dacă Rusia ar fi impus embargoul respectiv după 29 noiembrie, atunci argumentul lui Putin ar putea fi valabil.

Putin ameţeşte publicul rusesc, şi nu doar rusesc, cu retorica sa haotică şi dă dovadă de ipocrizia cu care ne-a obişnuit. El spune că nu vrea refacerea imperiului sovietic, dar defapt asta încearcă prin şantaj economic, prin Transnistria şi armata a 14-a. El spune că vinurile moldoveneşti nu sunt competitive pe piaţa europeană, dar amintiţi-vă care era situaţia în 2006. El spune că nu încearcă să pună presiune asupra liderilor politici de la noi, dar Rusia ne impune un embargo cu 2 luni înainte de summitul de la Vilnius. Iată de ce Putin este ipocrit.

1.18.2013

Naţionalismul românesc nu este unul xenofob

Este cunsocut faptul că eticheta de naţionalist este aplicată unioniştilor pentru a împinge unionismul spre extremă şi pentru a-l exlude total din viaţa publică. Această metodă urzită în laboratorele KGB este folosită de toţi moldoveniştii care vor să se arate mari patrioţi. Moldoveniştilor le este cunoscut că adevărul istoric nu-l chiar preocupă pe săracul moş Ion, deci dreptatea, vorbind despre o dreptate subiectivă şi nicidecum absolută, este de partea celui care reuşeşte să convingă opinia publică. Aici intervine viclenia kgb-istă cu termenul de naţionalist care, în mare parte, este interpretat greşit şi în acest caz însuşeşte trăsături xenofobe.

Naţionalismul românesc nu are tangenţă cu xenofobia, iar basarabenii care sunt mândri de românitatea lor dau dovadă de cultură şi inteligenţă, şi în nici un caz nu caută să intimideze existenţa altor etnii.

Împrejurările care au însoţit naşterea acestui fenomen la români sunt interesante anume prin contribuţia rusească. Aflaţi într-o convieţuire forţată cu ruşii, basarabenii au conştientizat farmecul şi bogăţia individualităţii naţionale româneşti, lucru care i-a supărat rău pe ruşi şi care justifică într-un fel ura care ne-o poartă aceştia. Este destul să-i privim pe reprezentanţii junimii ruseşti din Basrabia - liga tineretului rus, ca să înţelegem cât de mult suntem iubiţi. Analizând măsurile de nimicire a românităţii din Basarabia, nu pot găsi o altă explicaţie dacât cea enunţată - ruşii nu suportă în vecinătatea lor un popor cu o individualitate bogată din cauza complexului inferiorităţii.

Românii s-au aflat şi sub stăpinire turcească, şi sub stăpânire rusească. Ce observăm? Turcii nu au pus problema identităţii româneşti şi limbii române. Atunci, de ce ruşii au pus-o şi au căutat să nimicească românismul? Considerând că aceştia au o moştenire culturală bogată, că îi au pe Tolstoi, Bulgakov, Soljeniţîn, Dostoevski, etc., ura pe care ne-o poartă pentru simplul fapt că suntem români, este o prostie alimentată de dorinţa de stăpânire şi de un complex de inferioritate, pentru mine inexplicabil.

1.07.2013

În URSS, partidul a substituit biserica.


Pentru că religia este opium pentru popor, vorba bunicului Ulianov, partidul comunist a hotărât să elimine instiuţia bisericii din viaţa socială a indivului sovietic, mai mult, să o înlocuiască.

O dată cu începutul mişcării de urbanizare şi a perioadei teocraţiei în Europa occidentală, instituţia bisericii devine regulatorul principal al antroponimiei medievale prin intermediul botezului. Dacă până în secolul al XI-lea, biserica a acceptat ca botezul să fie administrat doar de două ori pe an, atunci în perioada teocraţiei botezul era aplicat tuturor copiilor noi-născuţi, nebotezul fiind pedepsit. Astfel, biserica impune reguli onomastice, dând pruncilor nume apostolice şi teofonice.

În Anglia secolului al XIV-lea, 60 % din bărbaţi purtau numele de William, John şi Thomas. În societăţile de rit slavo-grec, fenomenul onomastic s-a evidenţiat în secolele XI-XIV şi anume, 8 % din bărbaţi erau numiţi Ioan.

O dată cu ocupaţiunea sovietică din 1940, în Basarabia au apărut mulţi Ivani, Stanislavi, Borişi, Veaceslavi, Vladimiri, Vladislavi, Liubomiri, Svetlane, Nadejdi, etc.

Trenule, maşină mică,
Eu ţi-aş da-ntr-o zi toţi banii,
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.

Gheorghe Bâlici

5.09.2012

Un martir ortodox exploatat de bolşevici - Sfântul Gheorghe!

Bolşevicii "noştri", care mai mici, care mai mari, în rând, câte doi de mânuţă (cum ne aşeza învăţătoarea în clasele mici - pe ei vlădica Voronin) cu panglica Sfântului Gheorghe în piept, merg frumuşel la parada de 9 mai - ziua pobedei, zic ei. Oricum nu despre parada lor am de gând să scriu.

Sfântul Gheorghe, care este atât de apropape românilor, este atât de exploatat de ruşi pe pământurile româneşti, încât te doare. Merge rusul cu Sfântul Gheorghe şi nu poţi spune nimic, aşa cum Sfântul Gheorghe este mai întâi de toate un Sfânt al Neamului românesc. Şi aici ruşii se gândesc că ne-au găsit "cheia". În zadar! Sfântul Gheorghe este românesc şi ne bucurăm nespus de mult dacă îl acceptă şi alţii.

Dar...

Cei care negau şi călcau în picioare religia, cei care s-au vândut satanei, îi vedem astăzi vorbind despre credinţă, şi se folosesc cu neruşinare de sfinţii noştri, de Sfântul Gheorghe - martir ortodox, în primul rând al Neamului românesc, pe care îl vedem pus în uzitare de indivizi plecaţi cu morala, pe steagurile moldoveniste ale bolşevicului şi nenorocitului xenofob Garbuz, chiar şi pe panglicile, parcă creştine, dar defapt a ocupantului, chiar şi pe votcă şi dacă ar mai fi şi o altă opţiune imperialistă şi acolo l-ar lipi. Of, Doamne...

Votcă Sf. Gheorghe 
Votcă Sf. Gheorghe

Mai dăunăzi, venind de la Biserică cu tatăl meu, de Sfântul Gheroghe, după ce am făcut procedurile necesare de ridicare bunelului, care era Gheorghe - chipul ţăranului român, dar care a ţinut şi arma în mână şi a luptat, şi s-a jertfit, despre care o să vă povestesc cu mare plăcere altă dată, m-am surprins în stradă de ce-am văzut - liga tineretului rus flutura cu mândrie steaguri străine nouă, ale Rusiei şi cum ne-au obişnuit deja, cu tupeismul specific lor, şi cu panglica Sfântului Gheorghe, care este al nostru, dar, care vor să fie a lor prin trecerea lui în panglică.

Mă, da' se lucrează profund...


Una mă bucura totuşi, vizavi de Biserica Unirii, aşa cum se numeşte Biserica unde merg cu părinţii, la staţie era arborat modest un tricolor românesc, cel mai stimat şi înconjurat, nu se cam apropie de el, frige...


Şi dacă astăzi tot e 9 mai, când e ziua Europei şi când s-a încheiat războiul pe continent, această zi, pentru noi, trebuie să rămână una de respingere a războiului, iar, pentru alţii, mă rog, poate e şi ziua "pobedei".

Cimitirul Eroilor, Bd. Decebal 
Cimitirul Eroilor, Bd. Decebal

pobeda (din rusă) - victorie

1.19.2012

Protest la Ambasada Rusiei

La 18 ianuarie, am mers împreună cu un grup de tineri, membri ai Asociaţiei pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială (Preşedinte Nicolae Bairactari), la Ambasada Federaţiei Ruse să protestăm împotriva comportamentului ofensator şi provocator al trimisului Moscovei la Chişinău - Valeri Kuzmin. Ne-am arătat dezacordul faţă de prezenţa trupelor ruseşti de ocupaţie şi am îndemnat societatea civilă să se solidarizeze acţiunilor noastre şi să se alăture acestei cauze. Considerăm important ca toate structurile societăţii civile, dar, şi fiecare individ cu conştiinţă socială activă, să se pătrundă de însemnătatea cauzei comune, - Să scoatem armata rusă de ocupaţie din R. Moldova, iar anul 2012 să justifice jertfa tânărului Vadim Pisari.

În una din postările precedente am venit cu un îndemn pentru tinerii noştri - să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova şi mă bucur mult că Asociaţia pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială a lansat o petiţie prin care cere modificarea formatului de pacificare în zona de securitate a regiunii transnistriene, pe care o consider drept expresie a conştiinţei civice a tinerilor. Personal, am semnat această petiţie, aşa cum corespunde convingerilor mele şi vă îndemn şi pe dvs să o semnaţi, dragi prieteni. Petiţia o găsiţi aici.

Să ne auzim numai de bine în acest an şi să nu uităm că 2012 este anul celor 200 de ani de ocupaţie rusească, care sapă în demnitatea noastră şi ne lipseşte de viitor.

A lupta pentru viitor este poate cel mai inteligent lucru!

1.09.2012

Asta-i casa noastră, nu suntem în gazdă! Să ne comportăm ca stăpâni!


R. Moldova a început anul 2012 trist de tot. Uciderea tânărului Vadim Pisari de către ruşi dă de gândit mult - la ce să ne aşteptăm în 2012? Ruşii ne-au demonstrat în nenumărate rânduri că setea de cuceriri şi dorinţa de a stăpâni peste plaiuri străine, la ei -  iau forma unei cruzimi animalice dacă nu întâlnesc rezistenţă, iar dacă o întâlnesc, nu sunt mai puţin fiare, pur şi simplu, nu mai pot falsifica şi să-şi ascundă crima.

Incidentele precedente cu trimisul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, le catalogam ca încercări de minte, încercări să vadă dacă avem curajul să rostim adevărul gol-goluţ, dacă pricepem că politica imperialistă rusească nu-i slăbeşte pe basarabeni. Dar acum, uciderea lui Vadim Pisari este oare o încercare de minte? Nu, este o crimă împotriva întregului Neam românesc şi trebuie să răspundem cu dârzenie şi curaj. Jertfa lui Vadim Pisari va fi începutul trimiterii ruşilor ocupanţi acasă din R. Moldova. Suntem în a noua zi de la crima săvârşită de ruşi, fiţi atenţi, până astăzi nici un rus nu a luat atitudine împotriva acestei crime, iar declaraţiile lui Kuzmin, în genere sunt lipsite de morală.

Limbajul diplomatic al lui Kuzmin a decăzut la nivelul unui "gubernator". A căzut cortina, am văzut şi de această dată făţărnicia, tupeismul şi porcismul rusesc prin persoana ambasadorului Kuzmin, care trebuie declarat persona non grata.

Ce trebuie să întreprindem ca acest an să fie anul jertfei tânărului Vadim Pisari?

Este important ca fiecare zi de clasă a elevilor, studenţilor, să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca şedinţele cu caracter ofical să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca peste drum de Ambasada Rusiei să fie amplasat un banner masiv care să amintească în fiecare zi că la 1 ianuarie 2012, ruşii au omorât un tânăr.
Este important ca, în primul rând, tinerii noştri - elevii şi studenţii, să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova.

Iar, despre curajul şi patriotismul clasei politice de la noi, ne vom permite să vorbim doar atunci când Kuzmin va fi trmis acasă!

10.08.2011

Câte ceva despre "frăţie" cu ocazia lui Chiril

Au fost şi mai înainte, de diferită durată, dar, parcă ne vedem mai legitimaţi să contabilizăm relele venite din răsărit începând cu 16 mai, 1812, că atunci a avut loc ocupaţiunea rusească. Am avut nenorocul să trăim clipe grele în istorie fiindcă ne-am aflat şi ne aflăm mereu la răscruce de dumuri, iar până mai încoace şi teatru de război pentru ruşi. Am fost condiţionaţi mereu de elementul slav, care şi-a dat stăruinţa să sărăcească şi să exploateze ţinutul Basarabiei noastre, iar pe oameni să-i aducă la condiţia primară, ca să nu se mai poată îngriji de cele sfinte sau de tradiţii. Nu le-a reuşit totuşi, iar, în Basarabia se respiră şi se gândeşte româneşte, pentru că în Basarabia au fost totdeauna oameni ce nu s-au lepădat de limba română şi de Neamul românesc, în pofida stăruinţei imperialismului rusesc. De ce totuşi, desnaţionalizarea nu le-a reuşit ruşilor până la capăt? Răspunsul poate fi căutat numai la nivel de cultură, tradiţii şi spiritualitate. Că, dacă n-ar fi fost aşa, într-o zonă lipsită de apărare, lipsită de oraşe şi târguri, - praf se alegea din noi. Cred că, multe lacrimi varsă ruşii că nu au reuşit lucrarea atunci când istoria permitea alte reguli (dreptul forţei).


Ca să rămâie "curăţică" în istorie, după 1812, politica imperială rusească a lansat ideea că la acea vreme ruşii au găsit aici o populaţie înapoiată cultural, musulmanizată şi tătărască, trăind în corturi - câtă neruşinare şi cât cinism, nimic mai fals ca acestea, cred că nu se mai putea născoci. Propaganda imperială lucra fără răgaz în Basarabia, parcă simţeau că va veni timpul să de seamă, iar celor care trebuiau să-şi scrie istoria li s-a închis gura. Dar, rămânea cealaltă parte de Moldovă peste Prut. Să urmăriţi după istoriografia rusească, cât de des, dar aproape totdeauna, se folosea termenul de "român", "românesc", etc. până la Unirea Principatelor.
Pentru a scoate imaginea Basarabiei de sub minciună, mai este nevoie de efort.


Basarabia noastră nu era într-atât de "adormită" şi "pierdută" din punct de vedere cultural şi naţional, mai degrabă, aşa se vroia să fie. Această născocire a ruşilor îi mai serveşte şi azi pe unii moldovenişti, care argumentează astfel "legalitatea" anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru - câtă falsitate. De ce nu se operează cu realiăţile de atunci? Pentru că la 1812, în Basarabia se găseau 12 mănăstiri, 13 schituri, 749 biserici în 755 de sate, unele zidite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, iar dincolo de Nistru se găseau o sută de sate româneşti (N. Iorga); acestora le scapă cu neruşinare că aici existau cetăţi glorioase; că pe lângă mănăstiri şi parohii existau şcoli cu predare în limba română; că Basarabia avea la începutul secolului al XIX-lea şcoli, cărturari, preoţi, oameni de cultură.
Că, dacă recunosc toate acestea, trebuie să recunoască că cei care au venit peste noi erau mult mai înapoiaţi.


Politica imperială rusească a adus în Basarabia sărăcie, jaf, a încercat ştergerea urmelor istorice ale dăinuirii seculare româneşti, a prigonit limba română, a semănat românofobia printre români. Toate acestea, puse cap la cap, ne demonstrează cu prisosinţă că la 16 mai 1812, a început calvarul rusesc pentru români, care de altfel, nici astăzi nu dă semne de încetare...


Vezi şi  16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români

10.07.2011

Tăcerea naşte monştri...


Suntem în ziua de 7 octombrie. Mâine, 8 octombrie, la Chişinău vine Patriarhul rus Chiril. Toţi tac - autorităţile bisericeşti, autorităţile politice, cu mici abateri şi societatea civilă.


Urarea "Întru mulţi ani stăpâne" atârnată pe frontispiciul scenei din faţa Catedralei sună ca un program politic. E sperietor!



Ce-ar însemna această tăcere? Ori nu ştiu cum să reacţioneze, ori s-au resemnat? Oricum, şi una şi alta îi dă mână liberă PF-ului Chiril. Pe data de 10 octombrie, întrebări va fi târziu de pus, fiindcă biserica foarte rar îşi schimbă sau modifică mesajul.


Ce poţi să schimbi timp de-o noapte? Poate să-i lăsăm fără atenţie? - Fie aceasta o "jucărie" a ÎPS Vladimir, iar noi să mergem masiv în bisericile noastre româneşti, care trebuie să iasă din umbră şi să păstorească efectiv acest Neam.


E ştiut - tăcerea naşte monştri...
Şi aceasta este lucrarea nu numai a străinilor, dar şi a laşităţii noastre.
Până când, Doamne?

7.09.2011

Chişinăul şi-a menţinut statutul de capitală a R. Moldova


La 8 iulie, 2011, Curtea de Apel Bălţi, după un şir întreg de diversiuni comuniste, a validat alegerea lui Dorin Chirtoacă în funcţie de Primar General al Chişinăului. Astfel, străduinţele comuniştilor de a da peste cap expresia concentrată a realizărilor Renaşterii Naţionale din ultimii 20 de ani - numită Chişinău, au suferit eşec. De fapt, hotărîrea Curţii de Apel Bălţi depăşeşte cu mult validarera mandatului de Primar General. După fierberea şi îngrijorarea din societate, această hotărîre este un vot de recunoaştere fără rezerve a Chişinăului drept capitală a R. Moldova. Şi aceasta este cu atît mai important, că hotărîrea s-a luat anume la Bălţi, de unde comunştii mizau şi mai mizează că vor ţine sub control societatea. Iar Bălţiul n-a întîrziat să se anunţe şi necomunist. Comuniştii puteau să mizeze pe victorie dacă se adresau doar la Tiraspol, căci în altă parte unde?


Atît în Tiraspol, cît şi în Chişinău s-a investit foarte mult ca aceste 2 urbe să deservească efectiv interesele imperiale pe direcţia sud-vest. Privitor la Tiraspol, sunt mai multe abordări ca timp, mijloace, comportament, iar ce ţine de Chişinău, este nevoie de un efort susţinut şi constant pentru demontarea investiţiei sovetice-imperiale. Pur şi simplu, nu există alternative, varianta kazahă pentru noi este inaplicabilă.


Cînd preşedintele kazah, Nazarbaev, a început reformele şi a încercat să-şi modernizeze Ţara, a înţeles că cel mai mare opozant îi este chiar capitala Alma-Ata şi nu va putea face nici o mişcare, fiindcă îl boicota toată nomenclatura sovietică, toată infrastructura imperială care era concentrată acolo. Nazarbaev nu avea nici timp şi nici forţe ca să le demonteze. Nazarbaev a avut voinţă politică. Printr-o decizie, absolut neaşteptată de nimeni, a mutat capitala la Astana, o localitate mică, neştiută, care nici în cele mai colorate visuri nu se vedea capitală. A mutat acolo toate instituţiile statului golite de nomenclatura sovietică rămasă în Alma-Ata, de unde aceasta aştepta înfrîngerea lui Nazarbaev. Aşteptare în zadar. Unde este voinţă, este rezultat. Astana, astăzi este un oraş modern şi capitală a Kazahstanului.


Noi, fraţilor, nu avem unde "umbla" cu Chişinăul prin Ţară, căci este prea strîmt între Nistru şi Prut. Noi trebuie să-l mutăm, dar să-l mutăm în sufletele noastre, să-l îmbogăţim cu toată imaginaţia noastră şi să-l repunem înapoi pe colinele Buiucanilor, Rîşcanilor, Schinoasei, Ciocanei, să-l repunem pe bulevarde, străzi şi ulicioare curate şi pline de verdeaţă, încărcate de istoria fiinţei noastre, care să vrăjească inimile oaspeţilor şi să ruşineze neprietenii. Să facem ca Chişinăul să fie cel mai mare şi cel mai frumos oraş din spaţiul românesc de la est de Prut, să fie un fel de Meccă a noastră, pentru românii din afara României. De fapt, aşa şi era pentru noi, românii din fosta uniune, aici se venea şi se tămăduiau durerile pe Aleea Clasicilor.


Dacă comuniştii cîştigau alegerile, Chişinăul risca să rămână un oraş mare, un centru industrial şi comercial, fiindcă aici este concentrată aproape o treime din populaţia Ţării, circa 75 % din economia naţională, încoace duc toate drumurile. Dar, Chişinăul a rămas capitala R. Moldova. Îl felicit pe Dorin Chirtoacă că a devenit Primar General, nu doar al Chişinăului, dar al capitalei. Domnule Primar General, în următorii 4 ani aveţi de guvernat capitala Ţării, pe care-n această perioadă trebuie să o transformaţi într-o capitală europeană.


Radu Vodă

7.04.2011

Concursul "Blog pentru Basarabia" s-a terminat! Vă mulţumesc pentru susţinere!

Ieşirea ambasadorului rus de la Chişinău, Kuzmin, în ziua de 10 iunie încă o dată ne demonstrează că obrăznicia rusească nu are limite. Cînd parcă începeam să credem o vorbă de-a noastră mai veche, că “timpul lecuieşte” – este valabilă şi pentru ei – domnia sa ne-a uluit cu sinceritatea sa cu totul diplomatică. Am reacţionat prompt la aceasta şi pe 11 iunie am postat pe blog articolul “Rusia nu se simte bine nici de ziua ei dacă vecinilor nu le este rău”. M-am bucurat mult de numărul impresionant de vizualizări într-un timp scurt, înţelegînd că pe această cale am reuşit să contribui la sensibilizarea opiniei publice şi, în primul rînd, a tinerilor, într-o problemă atît de importantă pentru noi toţi, ce ţine, mai cu seamă de refacerea memoriei istorice care strivită sub talpa ocupaţiunii străine, ne lipseşte şi azi de vigoare şi de voinţa de a reveni la starea naturală a Neamului nostru. În acel articol am vorbit că începutul acestui calvar care ne macină şi astăzi îşi are data precisă – 16 mai 1812, anul în care hrăpăreţul imperiu rus, prin brutalitate şi minciună, a rupt Basarabia din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare. Am zis că ruşii nu pot recunoaşte ocupaţia de la 1812, că dacă ar face-o, toate celelalte “eliberări” şi “prietenii” se risipesc ca turnul de nisip. Totuşi ei trebuie ajutaţi să o facă, înţelegem că le este greu, dar trebuie ajutaţi în fiecare zi – de 365 ori pe an.


Concursul de articole pentru Basarabia anunţat în cadrul campaniei online “365 de zile pentru Basarabia” s-a suprapus în timp şi l-am găsit drept un îndemn inspirat pentru noi  şi un examen de inteligenţă.


Personal, datorită susţinerii pe care am simţit-o, am hotărît să particip la acest concurs cu articolul amintit (“Rusia nu se simte bine nici de ziua ei dacă vecinilor nu leste rău”). Cu mici actualizări am înaintat acest articol pentru concurs, intitulat “Odă pentru Basarabia de ziua ruşilor". Vă mulţumesc pentru că l-aţi găsit bun de luare aminte, l-aţi apreciat  şi l-aţi  susţinut. Cred eu, cei care împreună împărtăşim acest mesaj am reuşit să fim întîii în acest concurs.


Concursul "Blog pentru Basarabia" s-a terminat, dragi prieteni, vă mulţumesc pentru susţinerea pe care aţi arătat-o la etapa de votare, pentru că împreună am reuşit să sensibilizăm publicul la nedreptatea făptuită la 16 mai, 1812, împreună am reuşit să rostim tare şi răspicat adevărul - Basarabia este Pămînt Românesc!


Pe această cale, mulţumesc iniţiatorilor şi organizatorilor campaniei online "365 zile pentru Basarabia" şi concursului "Blog pentru Basarabia", Centrului de Studii pentru Resurse Româneşti, personal lui George Damian şi celor care au participat cu mult suflet şi dragoste pentru scumpa noastră Basarabie. Gândesc că am cîştigat toţi cei 33 participanţi, pentru că toţi am respirat cu aceeaşi idee care ne va uni şi în continuare.


Dana Babin, Cahuleanu, Andrei Albu, George Simion vă mulţumesc că am fost împreună, sper că ne vom găsi alături şi în alte activităţi ale Campaniei "365 de zile pentru Basarabia".


365 de zile pentru Basarabia - să le trăim româneşte!


Radu Vodă

6.11.2011

Rusia nu se simte bine nici de ziua ei, dacă vecinilor nu le este rău

Că Rusia are o atitudine imperialistă faţă de vecini – o ştiu toţi.


Că Rusia face pe dracu’ în patru să-şi refacă spaţiul geopolitic de pe timpul fostei uniuni – o ştiu toţi.


Că Rusia foloseşte toate metodele accesibile: politice, economice, de amestec în viaţa vecinilor şi de destabilizare – o şiu toţi.


Că Rusia controlează viaţa vecinilor prin structuri socio-politice cu nominaţie democratică (societate civilă, partide politice) şi structuri economice – n-o ştiu toţi.


Că Rusia nu gafează în relaţiile cu vecinii, dar îi încearcă de minte şi îi struneşte după nevoi – n-o ştiu toţi.


Că Rusia nu se simte bine nici de ziua ei, dacă vecinilor nu le este rău – n-o ştiu toţi.


Că Rusia se va simţi bine numai dacă vecinii vor capitula fără rezerve – n-o ştiu toţi.


Că limbajul diplomatic rusesc care masca suficient intenţiile imperialiste nu mai este suficient – de-acum vom şti-o toţi.


Aşa deci, ieri seară Kuzmin nu a gafat, ieri seară Kuzmin a fost sincer şi a spus „adevărul” rusesc în problema transnistreană. Iar, prin aceasta şi tot adevărul despre noi.


A spus-o din criză de timp. Ce îl grăbea? – 19 sau 21 iunie? Alegerile Primarului General al Chişinăului de duminica viitoare? Sau, Summit-ul 5+2? Cred că ambele – ca să ne bage minţile-n cap, să nu uităm unde ne găsim; ca să mobilizeze echipele pro-ruse pentru alegerile de duminică – 19 iunie; ca să preîntîmpine componentele formatului 5+2 cum să se compoarte pe data de 21 iunie; ca să revigoreze structurile ruseşti din acest teritoriu, care pe data de 5 iunie, n-au fost la nivelul aşteptărilor (ne apravdali daverie); ca să dezonoreze clasa politică de la Chişinău şi să-i testeze componentele în ce măsură pot fi influenţabile.


Deci, Kuzmin nu a gafat. Kuzmin a fost sincer pînă la nebunie.


Dar, adevăr este, că Kuzmin nu ne cunoşte adevărul nostru, că Kuzmin nu a învăţat bine lecţia despre noi.


Că nu i se răspunde cu brutalitatea care-o practică ruşii, se datorează faptului că am fost şi rămînem un popor civilizat, indiferent de nevoile şi sărăcia pe care le trăim şi-s provocate tot de ei.


Kuzmin se informează din SRL-urile care-l dezinformează şi nu-i spun adevărul gol-goluţ:


-          Că moldovenii cunosc foarte bine anul 1812;


-          Că moldovenii cunosc foarte bine anul 1918;


-          Că moldovenii cunosc foarte bine anul 1940;


-          Că moldovenii cunosc foarte bine, pe viu, nu din cărţi, gulagurile, siberiile, colhozurile, deznaţionalizările, depopulările anilor 1944-1990;


-          Că moldovenii cunosc foarte bine anul 1992 cu tinerii crucificaţi şi cu fetele violate la Nistru;


-          Că moldovenii cunosc foarte bine crizele economice şi energetice provocate de ruşi în ultimii 20 de ani.


Kuzmin nu cunoaşte că moldovenii cunosc foarte bine Rusia.


Şi totuşi, Kuzmin nu vrea să cunoască că moldovenii, cu toate nedreptăţile care li s-au făcut, au fost şi rămîn oameni.


Kuzmin, îţi mulţumim pentru sinceritatea de ieri, dar sinceritatea ta doare, doare pînă la suflet.


Dar, mai bine această sinceritate, decît făţărnicia cărei îi ziceţi diplomaţie.


Acum pentru autoliniştire, Domnule Ambasador,


Pe data de 19 iunie, Dorin Chirtoacă va fi ales Primar General al Chişinăului şi Chişinăul va respira şi gîndi europeneşte.


Am înţeles cu toţii că nu vrei să ne fii prieten, dar, tare-am vrut ca în aşa calitate să prezentaţi un popor mare cum este poporul rus.


Şi ce este, poate cel mai important pentru dvs, este că corpul diplomatic, prin retragerea de la această recepţie, v-a înţeles corect.


P.S: Vă atrag atenţia, Domnule Ambasador la îndemnul bloggerului Andrei Fornea: Kuzmin go home! care se rostogoleşte peste Moldova ca un ecou.


Radu Vodă

5.16.2011

16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români


„Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.”


Mihai Eminescu



16 mai, 2011 – se împlinesc 199 ani de la ruperea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru şi anexarea lui la „hrăpăreţul” imperiu rus. Pe fundalul „idolatrizării” zilei de 9 mai, a aşa zisei victorii, pe fundalul promovării agresive a interpretării a tot ce este românesc – ca fascist, suflarea românească din Basarabia nu se stinge, ci devine şi mai puternică, şi condamnă deschis, de la catedre, de pe pagini mass-media, acest act de nedreptate la care am fost supuşi din neputinţa de atunci, şi fără voia, şi fără ştiinţa noastră.


Acest 16 mai, rostit răspicat, este poate cel mai tare argument împotriva minciunii ruseşti înrădăcinate aici, pe care coloana a 5-a îşi construieşte rostul şi justificarea. Dar, de această dată, nu mai merge demagogia tipică intrusului, ea nu mai poate masca şi acoperi ca înainte imperialismul rusesc. Adevărul e spus clar şi pe faţă, e spus atât de tare, că poate fi combătut doar cu forţa brutală. Dar nici aceasta nu mai merge. Deci soluţia ruşilor este întinderea din timp şi trecerea generaţiilor. Dar nici aici nu vor reuşi, aşa cum, a început să lucreze memoria istorică şi generaţiile pe care le aşteaptă să dispară nu vor suporta ca adevărul să fie călcat în picioare cu atâta tupeu!


16 mai este un doliu naţional în aşteptare istorică! Se vrea împărtăşit şi reparat!


199 ani de la începutul deznaţionalizării românilor basarabeni – şi totuşi am rezistat!


Un lucru e clar, ruşii se tem de acest 16 mai, pentru că el poartă în sine adevărul – la 16 mai 1812, a fost comisă o ilegalitate, o nedreptate, dar şi mai rău, că după această nedreptate au urmat multe altele despre casre respectivii nu doresc să se ştie. Căci atunci, va fi foarte greu să răspundă - pe ce s-au construit ei, peste cine s-au lăţit ei şi unde sunt acum acei peste care s-au lăţit. Iată de ce ruşii se tem de 16 mai.


16 mai, 1812 – 16 mai, 2011 este o perioadă „doveditoare” a permanenţei imperialismului rusesc aici şi a martirajului neamului românesc. 16 mai, rostit tare, este un risipitor al minciunii ruseşti îngrijite cu multă cheltuială, şi o speranţă de reducere a marasmului pe care l-au „cultivat” aceştia în Basarabia, la „debilism” social, care nu se lecuieşte dar se compătimeşte. Aceasta-i calea sfârşitului...


Această dată, rostită tare, risipeşte atâtea istorii construite în jurul Basarabiei româneşti.


Astăzi s-a trecut uşor peste 16 mai, care, perpetuat în timp, ne-a împovărat cu sărăcie, analfabetism, deznaţionalizare, deculturalizare, deportări, dar cum v-om întîmpina noi 16 mai în 2012, la 200 ani de la trădarea lui Dumitraşco Moruzi, tot aşa uşor? Nu e mult până atunci, şi ar fi bine să-i cunoaştem pe toţi „Dumitraşco Moruzi” care s-au perindat în această perioadă şi-au stat în slujba străinului.


Eh… măi Dumitraşco… câţi al-de tine ai lăsat după tine!?


Privesc în jur ce se întâmplă ca să constat cu regret - Doamne, cât de departe de tine şi cât de aproape de ruşi!

5.10.2011

Defapt, ce sărbătorim?


„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii.”


Mihai Eminescu



Fastul zilei de ieri ne-a demonstrat încă o dată şi cu prisosinţă cât de suverani şi independenţi suntem... Am văzut ieri, o mulţime de motive, care să ne facă cumplit indiferenţi, - or raţiunea existenţei noastre ca şi entitate naţională nu stă în a ne reîntregi? Ieri, a căzut orice teorie şi idee de stat şi de naţionalitate, şi de integrare europeană, şi de...


Ăsta-i paradoxul moldovenilor care se vor a fi în Uniunea Europeană, dar nu pot uita de trecutul „glorios” al ocupantului, care se vrea acoperit cu lauri şi care-şi ascunde, foarte reuşit, apucăturile imperialste în spatele luptei contra fascismului.


Încă un paradox este şi faptul că cei care îl batjocoreau pe Dumnezeu, acum poartă cu mândrie panglica unui martir ortodox – Sf. Gheorghe, pe care nu-l poţi nega, şi te impun să-l accepţi aşa cum ei ţi-l dau, şi bunătatea noastră iar se ceartă cu raţiunea.


Şi câte alte paradoxuri, aşa iscusit împletite cu realităţile care le trăim, ne conving că raţiunea, adevărul, încă au nevoie de timp, ca să izbutească să-şi spună cuvântul.


Acest 9 mai, pentru Noi, nu reprezintă o zi a victoriei, întrucât nu ne-am văzut împlinit scopul – reîntregirea neamului.


Acest 9 mai, ca şi altele care vor veni, urmează a fi o zi a comemorării şi respingerii războiului, doar atât!