Pentru că religia este opium pentru popor, vorba bunicului Ulianov, partidul comunist a hotărât să elimine instiuţia bisericii din viaţa socială a indivului sovietic, mai mult, să o înlocuiască.
O dată cu începutul mişcării de urbanizare şi a perioadei teocraţiei în Europa occidentală, instituţia bisericii devine regulatorul principal al antroponimiei medievale prin intermediul botezului. Dacă până în secolul al XI-lea, biserica a acceptat ca botezul să fie administrat doar de două ori pe an, atunci în perioada teocraţiei botezul era aplicat tuturor copiilor noi-născuţi, nebotezul fiind pedepsit. Astfel, biserica impune reguli onomastice, dând pruncilor nume apostolice şi teofonice.
În Anglia secolului al XIV-lea, 60 % din bărbaţi purtau numele de William, John şi Thomas. În societăţile de rit slavo-grec, fenomenul onomastic s-a evidenţiat în secolele XI-XIV şi anume, 8 % din bărbaţi erau numiţi Ioan.
O dată cu ocupaţiunea sovietică din 1940, în Basarabia au apărut mulţi Ivani, Stanislavi, Borişi, Veaceslavi, Vladimiri, Vladislavi, Liubomiri, Svetlane, Nadejdi, etc.
Trenule, maşină mică,
Eu ţi-aş da-ntr-o zi toţi banii,
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.
Gheorghe Bâlici