Au fost şi mai înainte, de diferită durată, dar, parcă ne vedem mai legitimaţi să contabilizăm relele venite din răsărit începând cu 16 mai, 1812, că atunci a avut loc ocupaţiunea rusească. Am avut nenorocul să trăim clipe grele în istorie fiindcă ne-am aflat şi ne aflăm mereu la răscruce de dumuri, iar până mai încoace şi teatru de război pentru ruşi. Am fost condiţionaţi mereu de elementul slav, care şi-a dat stăruinţa să sărăcească şi să exploateze ţinutul Basarabiei noastre, iar pe oameni să-i aducă la condiţia primară, ca să nu se mai poată îngriji de cele sfinte sau de tradiţii. Nu le-a reuşit totuşi, iar, în Basarabia se respiră şi se gândeşte româneşte, pentru că în Basarabia au fost totdeauna oameni ce nu s-au lepădat de limba română şi de Neamul românesc, în pofida stăruinţei imperialismului rusesc. De ce totuşi, desnaţionalizarea nu le-a reuşit ruşilor până la capăt? Răspunsul poate fi căutat numai la nivel de cultură, tradiţii şi spiritualitate. Că, dacă n-ar fi fost aşa, într-o zonă lipsită de apărare, lipsită de oraşe şi târguri, - praf se alegea din noi. Cred că, multe lacrimi varsă ruşii că nu au reuşit lucrarea atunci când istoria permitea alte reguli (dreptul forţei).
Ca să rămâie "curăţică" în istorie, după 1812, politica imperială rusească a lansat ideea că la acea vreme ruşii au găsit aici o populaţie înapoiată cultural, musulmanizată şi tătărască, trăind în corturi - câtă neruşinare şi cât cinism, nimic mai fals ca acestea, cred că nu se mai putea născoci. Propaganda imperială lucra fără răgaz în Basarabia, parcă simţeau că va veni timpul să de seamă, iar celor care trebuiau să-şi scrie istoria li s-a închis gura. Dar, rămânea cealaltă parte de Moldovă peste Prut. Să urmăriţi după istoriografia rusească, cât de des, dar aproape totdeauna, se folosea termenul de "român", "românesc", etc. până la Unirea Principatelor.
Pentru a scoate imaginea Basarabiei de sub minciună, mai este nevoie de efort.
Basarabia noastră nu era într-atât de "adormită" şi "pierdută" din punct de vedere cultural şi naţional, mai degrabă, aşa se vroia să fie. Această născocire a ruşilor îi mai serveşte şi azi pe unii moldovenişti, care argumentează astfel "legalitatea" anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru - câtă falsitate. De ce nu se operează cu realiăţile de atunci? Pentru că la 1812, în Basarabia se găseau 12 mănăstiri, 13 schituri, 749 biserici în 755 de sate, unele zidite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, iar dincolo de Nistru se găseau o sută de sate româneşti (N. Iorga); acestora le scapă cu neruşinare că aici existau cetăţi glorioase; că pe lângă mănăstiri şi parohii existau şcoli cu predare în limba română; că Basarabia avea la începutul secolului al XIX-lea şcoli, cărturari, preoţi, oameni de cultură.
Că, dacă recunosc toate acestea, trebuie să recunoască că cei care au venit peste noi erau mult mai înapoiaţi.
Politica imperială rusească a adus în Basarabia sărăcie, jaf, a încercat ştergerea urmelor istorice ale dăinuirii seculare româneşti, a prigonit limba română, a semănat românofobia printre români. Toate acestea, puse cap la cap, ne demonstrează cu prisosinţă că la 16 mai 1812, a început calvarul rusesc pentru români, care de altfel, nici astăzi nu dă semne de încetare...
Vezi şi 16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români