Se afișează postările cu eticheta 1812. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1812. Afișați toate postările

10.08.2011

Câte ceva despre "frăţie" cu ocazia lui Chiril

Au fost şi mai înainte, de diferită durată, dar, parcă ne vedem mai legitimaţi să contabilizăm relele venite din răsărit începând cu 16 mai, 1812, că atunci a avut loc ocupaţiunea rusească. Am avut nenorocul să trăim clipe grele în istorie fiindcă ne-am aflat şi ne aflăm mereu la răscruce de dumuri, iar până mai încoace şi teatru de război pentru ruşi. Am fost condiţionaţi mereu de elementul slav, care şi-a dat stăruinţa să sărăcească şi să exploateze ţinutul Basarabiei noastre, iar pe oameni să-i aducă la condiţia primară, ca să nu se mai poată îngriji de cele sfinte sau de tradiţii. Nu le-a reuşit totuşi, iar, în Basarabia se respiră şi se gândeşte româneşte, pentru că în Basarabia au fost totdeauna oameni ce nu s-au lepădat de limba română şi de Neamul românesc, în pofida stăruinţei imperialismului rusesc. De ce totuşi, desnaţionalizarea nu le-a reuşit ruşilor până la capăt? Răspunsul poate fi căutat numai la nivel de cultură, tradiţii şi spiritualitate. Că, dacă n-ar fi fost aşa, într-o zonă lipsită de apărare, lipsită de oraşe şi târguri, - praf se alegea din noi. Cred că, multe lacrimi varsă ruşii că nu au reuşit lucrarea atunci când istoria permitea alte reguli (dreptul forţei).


Ca să rămâie "curăţică" în istorie, după 1812, politica imperială rusească a lansat ideea că la acea vreme ruşii au găsit aici o populaţie înapoiată cultural, musulmanizată şi tătărască, trăind în corturi - câtă neruşinare şi cât cinism, nimic mai fals ca acestea, cred că nu se mai putea născoci. Propaganda imperială lucra fără răgaz în Basarabia, parcă simţeau că va veni timpul să de seamă, iar celor care trebuiau să-şi scrie istoria li s-a închis gura. Dar, rămânea cealaltă parte de Moldovă peste Prut. Să urmăriţi după istoriografia rusească, cât de des, dar aproape totdeauna, se folosea termenul de "român", "românesc", etc. până la Unirea Principatelor.
Pentru a scoate imaginea Basarabiei de sub minciună, mai este nevoie de efort.


Basarabia noastră nu era într-atât de "adormită" şi "pierdută" din punct de vedere cultural şi naţional, mai degrabă, aşa se vroia să fie. Această născocire a ruşilor îi mai serveşte şi azi pe unii moldovenişti, care argumentează astfel "legalitatea" anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru - câtă falsitate. De ce nu se operează cu realiăţile de atunci? Pentru că la 1812, în Basarabia se găseau 12 mănăstiri, 13 schituri, 749 biserici în 755 de sate, unele zidite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, iar dincolo de Nistru se găseau o sută de sate româneşti (N. Iorga); acestora le scapă cu neruşinare că aici existau cetăţi glorioase; că pe lângă mănăstiri şi parohii existau şcoli cu predare în limba română; că Basarabia avea la începutul secolului al XIX-lea şcoli, cărturari, preoţi, oameni de cultură.
Că, dacă recunosc toate acestea, trebuie să recunoască că cei care au venit peste noi erau mult mai înapoiaţi.


Politica imperială rusească a adus în Basarabia sărăcie, jaf, a încercat ştergerea urmelor istorice ale dăinuirii seculare româneşti, a prigonit limba română, a semănat românofobia printre români. Toate acestea, puse cap la cap, ne demonstrează cu prisosinţă că la 16 mai 1812, a început calvarul rusesc pentru români, care de altfel, nici astăzi nu dă semne de încetare...


Vezi şi  16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români

5.16.2011

16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români


„Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.”


Mihai Eminescu



16 mai, 2011 – se împlinesc 199 ani de la ruperea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru şi anexarea lui la „hrăpăreţul” imperiu rus. Pe fundalul „idolatrizării” zilei de 9 mai, a aşa zisei victorii, pe fundalul promovării agresive a interpretării a tot ce este românesc – ca fascist, suflarea românească din Basarabia nu se stinge, ci devine şi mai puternică, şi condamnă deschis, de la catedre, de pe pagini mass-media, acest act de nedreptate la care am fost supuşi din neputinţa de atunci, şi fără voia, şi fără ştiinţa noastră.


Acest 16 mai, rostit răspicat, este poate cel mai tare argument împotriva minciunii ruseşti înrădăcinate aici, pe care coloana a 5-a îşi construieşte rostul şi justificarea. Dar, de această dată, nu mai merge demagogia tipică intrusului, ea nu mai poate masca şi acoperi ca înainte imperialismul rusesc. Adevărul e spus clar şi pe faţă, e spus atât de tare, că poate fi combătut doar cu forţa brutală. Dar nici aceasta nu mai merge. Deci soluţia ruşilor este întinderea din timp şi trecerea generaţiilor. Dar nici aici nu vor reuşi, aşa cum, a început să lucreze memoria istorică şi generaţiile pe care le aşteaptă să dispară nu vor suporta ca adevărul să fie călcat în picioare cu atâta tupeu!


16 mai este un doliu naţional în aşteptare istorică! Se vrea împărtăşit şi reparat!


199 ani de la începutul deznaţionalizării românilor basarabeni – şi totuşi am rezistat!


Un lucru e clar, ruşii se tem de acest 16 mai, pentru că el poartă în sine adevărul – la 16 mai 1812, a fost comisă o ilegalitate, o nedreptate, dar şi mai rău, că după această nedreptate au urmat multe altele despre casre respectivii nu doresc să se ştie. Căci atunci, va fi foarte greu să răspundă - pe ce s-au construit ei, peste cine s-au lăţit ei şi unde sunt acum acei peste care s-au lăţit. Iată de ce ruşii se tem de 16 mai.


16 mai, 1812 – 16 mai, 2011 este o perioadă „doveditoare” a permanenţei imperialismului rusesc aici şi a martirajului neamului românesc. 16 mai, rostit tare, este un risipitor al minciunii ruseşti îngrijite cu multă cheltuială, şi o speranţă de reducere a marasmului pe care l-au „cultivat” aceştia în Basarabia, la „debilism” social, care nu se lecuieşte dar se compătimeşte. Aceasta-i calea sfârşitului...


Această dată, rostită tare, risipeşte atâtea istorii construite în jurul Basarabiei româneşti.


Astăzi s-a trecut uşor peste 16 mai, care, perpetuat în timp, ne-a împovărat cu sărăcie, analfabetism, deznaţionalizare, deculturalizare, deportări, dar cum v-om întîmpina noi 16 mai în 2012, la 200 ani de la trădarea lui Dumitraşco Moruzi, tot aşa uşor? Nu e mult până atunci, şi ar fi bine să-i cunoaştem pe toţi „Dumitraşco Moruzi” care s-au perindat în această perioadă şi-au stat în slujba străinului.


Eh… măi Dumitraşco… câţi al-de tine ai lăsat după tine!?


Privesc în jur ce se întâmplă ca să constat cu regret - Doamne, cât de departe de tine şi cât de aproape de ruşi!