Se afișează postările cu eticheta Neamul românesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Neamul românesc. Afișați toate postările

5.09.2012

Un martir ortodox exploatat de bolşevici - Sfântul Gheorghe!

Bolşevicii "noştri", care mai mici, care mai mari, în rând, câte doi de mânuţă (cum ne aşeza învăţătoarea în clasele mici - pe ei vlădica Voronin) cu panglica Sfântului Gheorghe în piept, merg frumuşel la parada de 9 mai - ziua pobedei, zic ei. Oricum nu despre parada lor am de gând să scriu.

Sfântul Gheorghe, care este atât de apropape românilor, este atât de exploatat de ruşi pe pământurile româneşti, încât te doare. Merge rusul cu Sfântul Gheorghe şi nu poţi spune nimic, aşa cum Sfântul Gheorghe este mai întâi de toate un Sfânt al Neamului românesc. Şi aici ruşii se gândesc că ne-au găsit "cheia". În zadar! Sfântul Gheorghe este românesc şi ne bucurăm nespus de mult dacă îl acceptă şi alţii.

Dar...

Cei care negau şi călcau în picioare religia, cei care s-au vândut satanei, îi vedem astăzi vorbind despre credinţă, şi se folosesc cu neruşinare de sfinţii noştri, de Sfântul Gheorghe - martir ortodox, în primul rând al Neamului românesc, pe care îl vedem pus în uzitare de indivizi plecaţi cu morala, pe steagurile moldoveniste ale bolşevicului şi nenorocitului xenofob Garbuz, chiar şi pe panglicile, parcă creştine, dar defapt a ocupantului, chiar şi pe votcă şi dacă ar mai fi şi o altă opţiune imperialistă şi acolo l-ar lipi. Of, Doamne...

Votcă Sf. Gheorghe 
Votcă Sf. Gheorghe

Mai dăunăzi, venind de la Biserică cu tatăl meu, de Sfântul Gheroghe, după ce am făcut procedurile necesare de ridicare bunelului, care era Gheorghe - chipul ţăranului român, dar care a ţinut şi arma în mână şi a luptat, şi s-a jertfit, despre care o să vă povestesc cu mare plăcere altă dată, m-am surprins în stradă de ce-am văzut - liga tineretului rus flutura cu mândrie steaguri străine nouă, ale Rusiei şi cum ne-au obişnuit deja, cu tupeismul specific lor, şi cu panglica Sfântului Gheorghe, care este al nostru, dar, care vor să fie a lor prin trecerea lui în panglică.

Mă, da' se lucrează profund...


Una mă bucura totuşi, vizavi de Biserica Unirii, aşa cum se numeşte Biserica unde merg cu părinţii, la staţie era arborat modest un tricolor românesc, cel mai stimat şi înconjurat, nu se cam apropie de el, frige...


Şi dacă astăzi tot e 9 mai, când e ziua Europei şi când s-a încheiat războiul pe continent, această zi, pentru noi, trebuie să rămână una de respingere a războiului, iar, pentru alţii, mă rog, poate e şi ziua "pobedei".

Cimitirul Eroilor, Bd. Decebal 
Cimitirul Eroilor, Bd. Decebal

pobeda (din rusă) - victorie

1.16.2012

162 de ani de rostire a numelui românului absolut, carele este MihaiEminescu


 Cât de vizionar şi de exact a fost Simion Bărnuţiu, iată ce scrie dânsul la 1853, doar la 3 ani de la naşterea celui care venea să fie Domnitorul limbii româneşti:
“Când va răsări est Luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţilor limbei sale”

(Simion Bărnuţiu, 1853)

Mai bine de 4 generaţii bune, şi când ne este bine şi când ne este greu, rostim cuvântul aşa cum l-a rotungit Marele Eminescu. De 4 generaţii bune, naţiunea română îşi consumă energiile la producerea de valori în cea mai frumoasă haină – limba română. În graiul ţăranului, în graiul intelectualului, nimeni nu mai poate stabili unde se termină Eminescu şi unde începe vorbitorul, în fiecare din noi trăieşte şi vorbeşte un Eminescu, Eminescu poetul.

Dar, puţini care-l ştim, mai ales acei de la marginile Ţării, pe Eminescu publicistul, pe Eminescu politicianul şi formatorul de opinie. Acest Eminescu a fost ferit de noi, a fost ţinut în umbră, ca să nu ne întărim în această glie. O, cât de mult ne trebuie nouă, basarabenilor, Eminescu publicistul, care şi de acum încolo dacă-l vom cunoaşte, tot bine va fi pentru Neamul nostru.

Domnul nostru, Mihai Eminescu şi egalul nostru bădie Mihai, e greu în Basarabia, pe care-ai deplâns-o şi tu, şi care şi astăzi mai jertfeşte lacrimi şi sânge românesc. Ştim că ne priveşti de-acolo de sus şi vezi că nu ni se face dreptate. Mai croieşte de-acolo de sus cu articole-sabie din “Timpul” dumitale, dar, croieşte-i de-acolo de sus pe mai marii mesei, fără a alege, că n’ o  să greşeşti. Croieşte-i pe aceşti parveniţi, care nu servesc poporul, dar, care se servesc de popor.

Rosteşte-ţi durerea de atunci, căci e la fel de dureroasă şi astăzi, poate te vor auzi şi se vor ruşina:

“Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.
Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate.”

“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii.”

În rest, bădie Mihai, ce să-ţi mai spunem la aceşti 162 de ani ai tăi? Eşti cu noi. Te cântăm, te plângem. Şi în Basarabia deplânsă de tine se anunţă noi referendumuri şi noi viclenii.
O, Doamne, oare vom izbuti?

1.09.2012

Asta-i casa noastră, nu suntem în gazdă! Să ne comportăm ca stăpâni!


R. Moldova a început anul 2012 trist de tot. Uciderea tânărului Vadim Pisari de către ruşi dă de gândit mult - la ce să ne aşteptăm în 2012? Ruşii ne-au demonstrat în nenumărate rânduri că setea de cuceriri şi dorinţa de a stăpâni peste plaiuri străine, la ei -  iau forma unei cruzimi animalice dacă nu întâlnesc rezistenţă, iar dacă o întâlnesc, nu sunt mai puţin fiare, pur şi simplu, nu mai pot falsifica şi să-şi ascundă crima.

Incidentele precedente cu trimisul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, le catalogam ca încercări de minte, încercări să vadă dacă avem curajul să rostim adevărul gol-goluţ, dacă pricepem că politica imperialistă rusească nu-i slăbeşte pe basarabeni. Dar acum, uciderea lui Vadim Pisari este oare o încercare de minte? Nu, este o crimă împotriva întregului Neam românesc şi trebuie să răspundem cu dârzenie şi curaj. Jertfa lui Vadim Pisari va fi începutul trimiterii ruşilor ocupanţi acasă din R. Moldova. Suntem în a noua zi de la crima săvârşită de ruşi, fiţi atenţi, până astăzi nici un rus nu a luat atitudine împotriva acestei crime, iar declaraţiile lui Kuzmin, în genere sunt lipsite de morală.

Limbajul diplomatic al lui Kuzmin a decăzut la nivelul unui "gubernator". A căzut cortina, am văzut şi de această dată făţărnicia, tupeismul şi porcismul rusesc prin persoana ambasadorului Kuzmin, care trebuie declarat persona non grata.

Ce trebuie să întreprindem ca acest an să fie anul jertfei tânărului Vadim Pisari?

Este important ca fiecare zi de clasă a elevilor, studenţilor, să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca şedinţele cu caracter ofical să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca peste drum de Ambasada Rusiei să fie amplasat un banner masiv care să amintească în fiecare zi că la 1 ianuarie 2012, ruşii au omorât un tânăr.
Este important ca, în primul rând, tinerii noştri - elevii şi studenţii, să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova.

Iar, despre curajul şi patriotismul clasei politice de la noi, ne vom permite să vorbim doar atunci când Kuzmin va fi trmis acasă!

12.13.2011

O Jeanne D' Arc a libertăţii noastre s-a ridicat la cer

Leonida Lari - poeta, politicianul, patriotul, dar, mai întâi de toate - chipul femeii luptătoare, în sfânta zi de duminică, s-a despărţit de durerile pământeşti, de visul şi lupta, care nu le-a dus până la capăt, s-a dus la Domnul, să fie acolo alături de Grigore Vieru, care a fost blamat şi aplaudat în egală măsură ca şi apriga luptătoare pentru renaşterea şi eliberarea noastră naţională. Numele Leonidei Lari, a fost cunoscut în orice casă basarabeană, unii o idolatrizau, alţii o defăimau. Toată incultura şi antiromânismul din Basarabia, şi atunci ca şi acum, a fost aruncat în faţa unei femei. A rezistat, dar s-a topit ca o lumânare de ceară până la capăt. Personalitatea Leonidei Lari a arătat încă o dată, cu prisosinţă, că Neamului Românesc nu i se lasă dreptul la eroi, oameni mari şi martiri, care ar putea să-l conducă şi să-l scoată de sub cruntele lovituri ale vrăjmaşilor.

Citiţi periodica anilor '90, dar şi de mai încoace, şi o să vedeţi câtă ură i se arunca. Un om mic, care nu deranja, nu merita atâta ură - din acest unghi trebuie privită Leonida Lari. Dar, de ce să mergem în arhive? Priviţi comentariile la articolul unui tânăr la acest subiect - o să vedeţi câtă ură, câtă duşmănie se aruncă peste chipul acestei femei luptătoare. Că a rostit adevărul - nu i se iartă nici după moarte. Şi aceasta este soarta tuturor marilor noştri înaintaşi, tuturor eroilor şi martirilor Neamului Românesc. Această ură, defapt nu este ura Leonidei Lari, este ura faţă Neamul nostru. Nu cred că cei care o emană (ura) mai pot fi vre-o dată îmblânziţi, aceştia se vor consuma în răutatea lor - noi să ne ridicăm cu-n steag mai sus prin inteligenţă şi valoare!

Îndemnul poeziei Leonidei Lari a fript şi va frige trădarea.
Dumnezeu să o odihnească în pace.

10.08.2011

Câte ceva despre "frăţie" cu ocazia lui Chiril

Au fost şi mai înainte, de diferită durată, dar, parcă ne vedem mai legitimaţi să contabilizăm relele venite din răsărit începând cu 16 mai, 1812, că atunci a avut loc ocupaţiunea rusească. Am avut nenorocul să trăim clipe grele în istorie fiindcă ne-am aflat şi ne aflăm mereu la răscruce de dumuri, iar până mai încoace şi teatru de război pentru ruşi. Am fost condiţionaţi mereu de elementul slav, care şi-a dat stăruinţa să sărăcească şi să exploateze ţinutul Basarabiei noastre, iar pe oameni să-i aducă la condiţia primară, ca să nu se mai poată îngriji de cele sfinte sau de tradiţii. Nu le-a reuşit totuşi, iar, în Basarabia se respiră şi se gândeşte româneşte, pentru că în Basarabia au fost totdeauna oameni ce nu s-au lepădat de limba română şi de Neamul românesc, în pofida stăruinţei imperialismului rusesc. De ce totuşi, desnaţionalizarea nu le-a reuşit ruşilor până la capăt? Răspunsul poate fi căutat numai la nivel de cultură, tradiţii şi spiritualitate. Că, dacă n-ar fi fost aşa, într-o zonă lipsită de apărare, lipsită de oraşe şi târguri, - praf se alegea din noi. Cred că, multe lacrimi varsă ruşii că nu au reuşit lucrarea atunci când istoria permitea alte reguli (dreptul forţei).


Ca să rămâie "curăţică" în istorie, după 1812, politica imperială rusească a lansat ideea că la acea vreme ruşii au găsit aici o populaţie înapoiată cultural, musulmanizată şi tătărască, trăind în corturi - câtă neruşinare şi cât cinism, nimic mai fals ca acestea, cred că nu se mai putea născoci. Propaganda imperială lucra fără răgaz în Basarabia, parcă simţeau că va veni timpul să de seamă, iar celor care trebuiau să-şi scrie istoria li s-a închis gura. Dar, rămânea cealaltă parte de Moldovă peste Prut. Să urmăriţi după istoriografia rusească, cât de des, dar aproape totdeauna, se folosea termenul de "român", "românesc", etc. până la Unirea Principatelor.
Pentru a scoate imaginea Basarabiei de sub minciună, mai este nevoie de efort.


Basarabia noastră nu era într-atât de "adormită" şi "pierdută" din punct de vedere cultural şi naţional, mai degrabă, aşa se vroia să fie. Această născocire a ruşilor îi mai serveşte şi azi pe unii moldovenişti, care argumentează astfel "legalitatea" anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru - câtă falsitate. De ce nu se operează cu realiăţile de atunci? Pentru că la 1812, în Basarabia se găseau 12 mănăstiri, 13 schituri, 749 biserici în 755 de sate, unele zidite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, iar dincolo de Nistru se găseau o sută de sate româneşti (N. Iorga); acestora le scapă cu neruşinare că aici existau cetăţi glorioase; că pe lângă mănăstiri şi parohii existau şcoli cu predare în limba română; că Basarabia avea la începutul secolului al XIX-lea şcoli, cărturari, preoţi, oameni de cultură.
Că, dacă recunosc toate acestea, trebuie să recunoască că cei care au venit peste noi erau mult mai înapoiaţi.


Politica imperială rusească a adus în Basarabia sărăcie, jaf, a încercat ştergerea urmelor istorice ale dăinuirii seculare româneşti, a prigonit limba română, a semănat românofobia printre români. Toate acestea, puse cap la cap, ne demonstrează cu prisosinţă că la 16 mai 1812, a început calvarul rusesc pentru români, care de altfel, nici astăzi nu dă semne de încetare...


Vezi şi  16 mai, 1812 – începutul calvarului rusesc pentru români

8.29.2011

Crucea Mântuirii noastre...


Crucea Mântuirii Neamului Românesc de pe cele mai înalte culmi ale Nisporenilor, inaugurată de marea zi a creştinilor Sfînta Marie, a adunat la "talpa" ei, în această zi de duminică, români din cele mai diferite şi cele mai îndepărate localităţi din Basarabia, şi din dreapta Prutului.


Crucea şi Neamul, pentru români, au fost dintotdeauna mai mult decît o chemare, aceste două entităţi se completează una pe alta de sute de ani, ne fac să ne recunoaştem şi să rezistăm chiar şi atunci cînd izbînda parcă ne părăseşte. Dacă pentru ceilalţi piloni pe care ne ţinem se găsesc zeci de argumente ca să se lovească, în faţa crucii şi cel mai înrăit "nepriaten" al nostru devine mai neputincios. Crucea Mântuirii Neamului nostru de la Nisporeni îşi revarsă lumina hăt departe, dincoace şi dincolo de Prut şi va fi ca un legămînt, mai presus decît toate declaraţiile care s-au scris şi se vor mai scri. Clasa politică de la Chişinău cam puţin timp a avut să se dumerească de însemnătatea acestui simbol şi acestui eveniment, făcînduşi prezenţa la inaugurare "subţire" de tot. Dar, mulţimea adunată acolo a făcut să nu se observe această lipsă.




[caption id="attachment_743" align="aligncenter" width="584" caption="împreună cu domnul Ministru Ion Ungureanu"][/caption]

Crucea prin înălţimea ei, văzută de o parte şi de alta a Prutului, va fi, fără îndoială, un loc de pelerinaj pentru Neamul nostru. Crucea, prin înălţimea ei, dar, şi prin ziua inaugurării, a venit parcă să curăţe de fals şi de artificial independenţa acestei bucăţi de Basarabie, independenţa care îşi va căpăta răsunet istoric, doar într-un singur caz, în cazul deschiderii şi apropierii reîntregirii Neamului. Într-acolo vom merge cu sfînta Cruce a Mântuirii Neamului Românesc, cruce ridicată peste capetele noastre şi peste meleagurile basarabene.