Se afișează postările cu eticheta Economia Mediului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Economia Mediului. Afișați toate postările

5.04.2012

Spre UE, dar fără "şîfer"


E ştiut faptul că politicile externe ale R. Moldova nu sunt cele mai stabile, pentru că sunt atâtea câte legislaturi, dacă nu mai multe. Dar, toate acestea oscilează în jurul vectorlui european care este exploatat cu randament de clasa politică, poate făţiş sau poate cu sinceritate - nu ştiu.  Cert e că toţi aceşti adepţi ai euro-integrării profită pe cât îi ţine talentul şi rămân "domni" când cad în opoziţie, mă rog, pentru europenism.

Dar, dacă integrare, apoi integrare să fie!

Situaţia cu integrarea europeană a R. Moldova stă slab de tot la fapte, dar ne dă speranţe şi poate vom avea şi sorţi de izbândă. Pentru aceasta este nevoie de efort constant şi voinţă ca să fim  pregătiţi pentru integrare, acum, aceasta este doar o direcţie şi un slogan de hrănit bazinele electorale, nimic mai mult şi regretabil. Dar, este câmp de acţiune ca să facem ceva europeneşte fiecare din noi. Şi acest europenism poate fi edificat de fiecare din noi doar dacă suntem corect informaţi de probleme, de practici, etc. Există domenii care trebuiesc aliniate directivelor comunitare, despre care omul de rând nu ştie nimic, iar politicianul nu se poate coborâ la probleme atât de "mărunte", mă rog, el este strateg, el se ocupă de probleme strategice. Dar, dacă stăm să cântărim multe din aceste probleme mărunte, dar, care fac ocupaţia şi viaţa europeanului zi de zi, o să ne dăm seama că ele pentru acest european sunt la fel de strategice cum sunt securitatea europeană, drepturile omului, dezvoltarea durabilă şi economia verde, etc.  Şi când va veni vremea ca aceste probleme mărunte să fie aliniate directivelor comunitare, fiindcă acolo totul este reglementat şi există lege, dacă nu vom fi pregătiţi bine, s-ar putea ca viaţa social-economică de la noi să intre într-un declin sau să suferim un şoc şi să spunem că nu mai vrem. Deci, trebuie să anticipăm momentul şi să acţionăm aşa de parcă am fi membri ai UE, iar dacă sunt procese şi tehnologii costisitoare şi de durată ca să le schimbăm - aici trebuie să intervină negociatorii noştri şi societatea civilă, care să negocieze perioade de aliniere la standartele şi normele europene, să negocieze şi mijloace respective, reflectând cu exactitate realităţile de la noi,  astfel, creându-ne suportabilitate.

Să ne exemplificăm.

Despre ardezie

Ardezia este un material de construcţie foarte des întâlnit la noi, mai ales în sate, fiind comercializat la scară largă şi accesibil din punct de vedere financiar, adică ieftin - o soluţie bună pentru montarea acoperişului în termeni restrânşi, luând în consideraţie şi faptul că este neinflamabil, se plasează pe primul loc. Acest material de construcţie a devenit popular în perioada sovietică, în anii '60-'70, când trebuia de acoperit necesarul enorm de materiale, iar, mai apoi a devenit o obişnuinţă pentru oameni să monteze acoperişuri din ardezie. Cei care aveau venituri mai mari îşi puteau permite acoperişuri din tablă metalică, ţigle, dar aceasta era o raritate în acele vremuri. Astăzi, drept moştenire sovietică, avem mii de case acoperite cu foi de ardezie, iar multe persoane încă nu conştientizează pericolul la care se supun având deasupra capului un astfel de acoperiş. Cei mai mulţi dintre noi, când mergem la ţară, la bunei, vedem acest lucru, dar nu prea intervenim. Satele parcă sunt sub o foaie de ardezie continuă, ce nu se înscrie în nici un fel în peisajul local, pur şi simplu nu sunt frumoase.

Foile de ardezie conţin azbest - un minereu toxic care provoacă numeroase disfuncţii, fiind un agent cancerigen, cu atât mai periculos, cu cât bolile provocate de acesta sunt extrem de rezistente la medicamente. În UE producerea şi comercializarea articolelor din azbest este interzisă şi impune neutralizarea urgentă a acestora. În mod normal, la noi ar trebui să se înceapă deja campanii de conştientizare şi să se identifice mijloace de neutralizare şi eliminare, dar, nimeni nu-şi bate capul, nici măcar euro-integraţioniştii declaraţi. Ca deşeuri, nici nu vorbesc de efectele nocive ale ardeziei. Întrucât nu deţinem mijloacele necesare pentru eliminare, iar incinerarea şi arderea acestora este imposibilă, trebuie identificate urgent soluţii. Prima ar fi interzicerea importului, aşa cum, noi parcă nu producem. A doua - demontarea foilor de ardezie şi subsituirea lor cu ţiglă sau altele. Şi a treia - Ce facem cu materialul demontat şi cu deşeurile?  Acţiunile 2 şi 3 sunt de amploare şi costisitoare, dar şi de durată. Aici statul trebuie să muncească împreună cu cetăţeanul, la egal. Poate aţi auzit de vre-un progran? Eu nu. Dar, să vedeţi cât de atractive, cât de frumoase sunt casele acoperite cu ţiglă, dar şi sănătoase. Casa acoperită cu ţiglă - e un semn de bunăstare.

Bolile provocate

Cancer, Mezoteliom, Azbestoză (boala indistructibilă) - afecţiune pulmonară declanşată de inhalarea pulberilor de azbest, care apar în urma eroziunii.

Legislaţia europeană, prin Directiva 1999/77/CE, stabileşte interzicerea totală a utilizării şi comercializării produselor care conţin azbest, iar Directiva 2003/18/CE stabileşte interdicţii privind extracţia azbestului, fabricarea şi prelucrarea produselor care conţin azbest. Teoretic, dar, de  ce nu şi practic, pentru R. Moldova - Stat care are drept vector integrarea europeană, directivele sus menţionate să fie transpuse în legislaţia naţională prin legi respective sau hotărâri de guvern şi cel mai important - să ne punem pe treabă.

Iar, în fruntea acestei acţiuni să vină ministerele specializate: Ministerul Mediului şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale. Aceşti doi actori trebuie să identifice fonduri, şi în primul rând, din surse europene. Nu este beneficiar, care nu ar dori să le fie partener, să participe într-un program naţional de acest fel.

Dacă spre Europa, atunci fără "şîfer"!

10.01.2011

Lansarea cărţii "Managementul deşeurilor de baterii şi acumulatori" în cadrul activului republican al autorităţilor de mediu


Ieri, 30 septembrie, în cadrul Ministerului Mediului, a avut loc şedinţa activului republican al autorităţilor de mediu, în cadrul căreia, împreună cu domnul Alexandru Jolondcovschi, doctor în ecosofie, în calitate de autori, am lansat lucrarea "Managementul deşeurilor de baterii şi acumulatori", care reprezintă o primă trecere în revistă a potenţialului Ţării de valorificare a deşeurilor de acumulatori şi baterii pentru consolidarea necesarului de resurse materiale secundare a economiei naţionale.
Domnul dr. Al. Jolondcovschi a prezentat un expozeu general al domeniului de valorificare a deşeurilor şi căile de aliniere a acestuia la exigenţele europene. În subsidiar, personal,  am punctat importanţa acestei lucrări pentru cei care se ocupă de politicile de mediu în acest domeniu şi pentru agenţii economici angajaţi efectiv:


"Această lucrare, la care sunt şi eu coautor, prin conţinutul şi ideea ei, sper că merită să se înghesuie pe rafturile bibliotecilor Dvs.


Un management al deşeurilor de baterii şi acumulatori poate fi viabil şi ecologic efectiv, numai dacă este şi rentabil economic.
Am găsit raţional să aduc pe aceste pagini argumentarea, că potenţialul Ţării de cca 200 tone/pe an de astfel de deşeuri, gospodărite în interes naţional, poate acoperi necesarul unei mini-industrii de valorificare, iar plumbul recuperat să devină o resursă importantă de metal pentru economie.
Sper ca această lucrare să contribuie la crearea unei industrii naţionale de valorificare a deşeurilor.


Cu această ocazie, - vreau să vă spun şi Dvs, că Anuarele Inspectoratului Ecologic sunt cărţi de căpătâi la catedra de Economie a Mediului a ASEM-ului, şi aşteptăm cu interes şi alte lucrări de-ale Dvs.


Sper că şi pe această cale, a cărţii, să izbutim să plasăm ecologizarea Ţării în fruntea priorităţilor, iar societatea va înţelege că o economie a viitorului poate fi numai prin Ecologie."


Sunt convins că prezenţa care a ascultat cu mult interes mesajele noastre şi s-a "pricopsit" cu lucrarea dată va contribui la implementarea ideilor acestei cărţi în practică. Iar, Ţara se va alege cu o mică industrie de valorificare a acestor deşeuri, importantă pentru economia naţională.


Postez acest mesaj pentru cei care vor să se ocupe cu lucruri concrete, iar lucrarea respectivă o găsiţi la Asociaţia pentru Valorificarea Deşeurilor (preşedinte – dr. Alexandru Jolondcovschi).

7.20.2011

Model de dezvoltare a societăţii în atenţia partidelor politice

-Osteyn Dahle-

“Socialismul a colapsat din cauză că nu a permis ca preţurile să spună adevărul economic. Capitalismul poate colapsa din cauză că nu permite ca preţurile să spună adevărul ecologic” – câtă preîntimpinare


Dezvoltarea durabilă asigură nevoile societăţii, în urma activităţilor industriale, fără a conduce la epuizarea resurselor şi la degradarea şi poluarea mediului înconjurător.


O nouă paradigmă a modelului socio-economic

Cea mai aproape de realitate pare a fi paradigma economiei prin ecologie sau în altă formulă, sub aspect practic şi realizabil – Dezvoltare Durabilă. Aceste două formulări se întîlnesc în câmpul informaţional al Economiei Mediului, domeniu care tinde să se generalizeze si să se integreze în toate programele de guvernare ale societăţii.


Sunt convins că soluţia este unică şi poate fi gasită la intersecţia abordării economice a mediului si abordării ecologice a economiei. Această stare de valori şi principii, ca să se traducă în viaţă, solicită din partea tuturor actorilor sociali un efort susţinut şi constant, aşa cum, societatea se găseşte de acum în criză de timp.


Dezvoltarea economică desfăşurată până în deceniul 8 al secolului trecut, a supus mediul următoarelor riscuri:

- Riscul de epuizare a resurselor naturale neregenarbile şi în special a celor de origine fosilă;


- Deteriorarea solului, erodarea acestuia şi extinderea deşertificării;


- Ameninţarea biodiversităţii planetare;


- Poluarea apei şi a aerului la nivelul întregii planete, în special în zonele puternic industrializate şi urbanizate;


- Prezenţa unor afecţiuni patologice, ce influenţează imunitatea şi rezistenţa organismului uman, în special în zonele defavorizate;


- Extinderea fenomenului de ploi acide cu consecinţe grave asupra ecosistemelor  şi a populaţiei;


- Efectul de seră şi impactul acestuia asupra climei planetei.


Dezechilibrul om-natură – ineficienţa modelelor socio-economice

Cauza dezechilibrelor om-natură, în această perioadă este determinată de aplicarea unor modele de creştere economică neeficiente, din moment ce nu au luat în consideraţie caracterul epuizabil şi limitat al resurselor utilizate în cantităţi enorme pentru satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor societăţii, în lipsa conştientizării importanţei păstrării unui mediu sănătos şi pentru generaţiile viitoare. Problema Dezvoltării Durabile, în sens iniţial, în raport cu cea a creşterii economice a fost pusă încă în 1970 de către Clubul de la Roma, în lucrarea “Limitele Creşterii”.


Din acest moment, se întrevede ca mediul economic, mediul natural şi cel social, îmbinaţi raţional, să fie pilonii de bază ai dezvoltării durabile. Fiecare societate trebuie să studieze capacitatea potenţialului său natural şi uman, după care, să decidă în mod corect alegerea acelui model economic care v-a înregistra cel mai mic impact negativ asupra dezvoltării societăţii în ansamblu. Dezvoltarea economică si protecţia mediului sunt de cele mai multe ori contradictorii, odată ce orice activitate economică într-o masură mai mare sau mai mică va genera un impact asupra factorilor de mediu şi sănătăţii populaţiei.


Încetarea creşterii economice – o soluţie raţională?

Încetarea creşterii economice, nu este soluţia cea mai raţională, din moment ce între ţările lumii există discrepanţe în ce priveşte nivelul de dezvoltare economică, tehnologică, ştiintifică, etc. Urmare acestor discrepanţe, observăm tendinţa ţărilor dezvoltate de a amplasa investiţii de capital în ramurile nepoluante la ei acasă şi ramuri puternic poluante în ţările în curs de dezvoltare fără eforturi deosebite de implementare a tehnologiilor curate. Tot aici, menţionez şi consumul unor cantităţi enorme de materii prime importate din ţările în curs de dezvoltare. Evident, că pentru ţările în curs de dezvoltare, soluţia nu poate fi căutata în stoparea creşterii economice, dar în căutarea şi utilizarea unor instrumente economice şi politice eficiente pentru a pune de acord cerinţele obiective ale creşterii economice cu cele ale protecţiei mediului înconjurător, asigurînd astfel o alocare eficientă şi raţională a resurselor. Respectiv, cei care consumă resurse şi poluează mediul trebuie să suporte restricţii economice prin preţuri mai ridicate, prin taxe progresive şi alte instrumente.


Capitalul Natural – o avere globală

Dacă nu va exista un sistem eficient de contabilizare a resurselor, deficitul ecologic, mai devreme sau mai tîrziu, v-a împinge această societate în criză. Deşi o categorie de ţări dispune de anumite rezerve ecologice, aceasta nu înseamnă neapărat că le şi gestionează corect. Aceasta o demonstrează creşterea amprentei ecologice pentru unele ţări europene, în timp ce indicele dezvoltării umane nu a urcat foarte mult. Dezvoltarea sustenabilă a tuturor ţărilor lumii, presupune unirea eforturilor nu doar la nivel naţional dar şi la cel regional şi global în vederea stabilirii unui compromis a acestora faţă de capitalul natural şi modalităţile de exploatare a acestuia.


Dar pînă atunci, trebuie să înţelegem că omul este cel care trebuie să-şi schimbe comportamentul faţă de mediu devenind un protector al acestuia şi după cum se afirmă să-şi găsească locul într-un sistem ecologic ciclic, care este capabil de reproducere continuă a formei materiale. Raţionamentele economice trebuie sa rezulte în exploatarea tot mai redusă a unor substanţe utile şi căutarea unor noi resurse substituibile, regenerabile, care să poată satisface nevoile mereu în creştere a populaţiei. În cadrul acestui sistem este foarte importantă identificarea posibilităţilor de reciclare a deşeurilor care pot genera economii importante de energie si materie primă.


Restabilirea echilibrui între economie şi ecosistem – un angajament pentru societate

O soluţie optimală de remediere a situaţiei ar fi conlucrarea specialiştilor mediului şi economiştilor în scopul identificării mărimii costului de distrugere a climei, al ploilor acide şi al poluării aerului, asigurînd astfel restructurarea economiei globale în vederea restabilirii echilibrului între economie şi ecosistemul în care este amplasată, lucru care trebuie făcut inteligibil şi pentru clasele politice, care la acest capitol au restanţe serioase.


Situaţia creată de-a lungul anilor, dovedeşte lipsa unei motivaţii economice serioase, ce ar stimula utilizatorii de resurse naturale şi poluatorii de mediu în direcţia întreprinderii de acţiuni hotărîte de micşorare a nivelului de poluare şi de ecologizare a producţiei. În acelaşi timp, situaţia se agravează mult deoarece avantajele ecologice nu sunt reflectate în beneficiile individuale ale poluatorilor, iar implementarea politicilor şi strategiilor ecologice ale întreprinderilor rezultă a fi mult prea costisitoare. În cele din urmă, problema nu este mărimea costului suportat pentru realizarea acestei transformări, ci cît de mult ne va costa dacă nu reuşim să realizăm această transformare.


Fie aceste sugestii pentru tinerii care nu vor să-şi piardă timpul în zadar.


Radu Vodă



4.27.2011

Conferinţa Ştiintifico-practică consacrată Zilei Pămîntului, din 21 aprilie, 2011, “Economia Mediului si Dezvoltarea Durabilă”, ASEM

Liga Tineretului din Moldova a convocat conferinţa “Economia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă”, pentru tineretul studios, cu prilejul Zilei Mondiale a Pamîntului, care se marchează la 22 aprilie, de acum 40 ani. Ziua Pămîntului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arăta faţă de mediu. Aceasta acţiune a fost chemată să sensibilizeze comunitatea internaţională şi să se conştientizeze faptul că umanitatea a intrat într-un conflict direct cu mediul înconjurător şi criza ecologică devine iminenta. Cîta dreptate a avut iniţiatorul acestei acţiuni atunci, ne vorbesc realităţile care ne înconjoară astăzi:


- Încălzirea globală;
- Distrugerea stratului de ozon;
- Epuizarea drastică a resurselor naturale;
- Poluarea fără precedent a mediului înconjurător;
- Generarea în volume tot mai mari a deşeurilor cu diferit grad de periculozitate;
şi altele.


Toate aceste fenomene pun problema regîndirii modelului de dezvoltare a societăţii umane şi a raportulu ei cu mediul înconjurător.


Am ales să convocăm această conferinţă în cadrul Academiei de Studii Economice, nu întîmplător, aşa cum gîndim că, soluţia optimă va fi găsită la interacţiunea dintre economie şi mediu, dintre abordarea economică a mediului si abordarea ecologică a economiei.


Pentru a ne ajuta să înţelegem şi să tratăm mai bine subiectul acestei conferinţe, am invitat specialişti consacraţi în domeniu care au prezentat şi comunicări tematice, şi anume: Domnii Valentin Bobeică, Doctor Habilitat, Profesor Universitar, USM; Alexandru Jolondcovschi, Doctor în filosofie, Preşedintele Uniunii Valorificatorilor de Deşeuri “Pentru o Moldovă Curată”; Petru Bacal, Doctor Conferenţiar, ASEM, catedra “Geografie şi Economia Mediului”.


În cadrul conferinţei, Invitaţii de onoare, Domnii Grigore Belostecinic, rectroul ASEM şi Nicolae Bairactari, Preşedintele Fracţiunii Conservatorilor din cadrul Parlamentul Tinerilor, au venit cu mesaje de salut şi de susţinere pentru tineri.


Rectorul ASEM, dl. Academician Grigore Belostecinic a deschis Conferinţa cu un mesaj de apreciere a temei abordate, de salut şi de încurajare a tinerilor studenţi şi cercetători, dorindu-le dezbateri consistente şi utile pentru formarea lor profesională.


În calitate de reprezentant al Parlamentului Tinerilor, Preşedintele Fracţiunii Conservatorilor, dl. Nicolae Bairactari, a venit cu un mesaj de salut către particpanţi, şi a familiarizat publicul cu obiectivele şi priorităţile fracţiunii, îndemnînd tinerii să dea dovadă de spirit civic şi participativ la problemele societăţii şi în plan ecologic.


Radu Vodă



Fotoreportaj de la conferinţă[gallery link="file"]

4.22.2011

Economie şi Ecologie - paradigma secolului XXI

Comunicare la Conferinţa ştiinţifico-practică “Economia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă”, consacrată Zilei Mondiale a Pămîntului, desfăşurată în incinta Academiei de Studii Economice, 21 aprilie, 2011.


“Realităţile care ne înconjoară ne demonstrează fără rezerve că umanitatea, civilizaţia noastră, a intrat într-un conflict direct cu natura, cu mediul înconjurător.
Criza Ecologică dezlănţuită pune problema elaborării unei noi paradigme a existenţei noastre ca oameni.
Cea mai aproape de realitate pare a fi paradigma economiei prin ecologie sau în altă formulă, sub aspect practic si realizabil – Dezvoltarea Durabilă. Aceste două formulări se întîlnesc în cîmpul informaţional al Economiei Mediului, domeniu care tinde să se generalizeze şi să se integreze în toate programele de guvernare ale societăţii.


Suntem convinşi că soluţia, poate fi găsită doar la intersecţia abordării economice a mediului şi abordării ecologice a economiei. Această stare de valori şi principii, ca să se traducă în viaţă, solicită din partea tuturor actorilor sociali un efort sustinut şi constant, aşa cum, societatea se găseşte de acum în criză de timp.


De-a lungul anilor, obiectivul principal al tuturor ţărilor lumii se reducea la realizarea unei creşteri economice şi asigurarea unui înalt nivel de viaţă. Problemele ecologice şi consecinţele acestora asupra dezvoltării socio-economice a ţărilor lumii nu reprezentau nici pe departe o preocupare.
Toată atenţia era îndreptată spre descoperirea unor noi activităţi industriale, a unor noi teritorii de exploatare şi a tehnologiilor consumatoare de resurse, în primul rînd neregenerabile, care în final au înregistrat un impact puternic asupra factorilor de mediu şi asupra nivelului de sănătate a populaţiei. Toate aceste acţiuni, evident, au dus la formarea unor ţări înalt dezvoltate, dar imperfecte din punct de vedere al modelului economic utilizat. Este bine ştiut că pentru orice economie, în mod normal sunt înregistrate anumite limite de creştere, depăşirea cărora, la un moment dat, va întrerupe orice efort de dezvoltare, dacă nu acceptă schimbări de sistem.


Dezvoltarea economică desfăşurată pîna în deceniul 8 al secolului trecut, a supus mediul inconjurător unor riscuri majore, precum:
- Epuizarea resurselor naturale neregenarbile şi în special a celor de origine fosilă;
- Deteriorarea solului, erodarea acestuia şi extinderea deşertificării;
- Ameninţarea biodiversităţii planetare;
- Poluarea apei şi aerului la nivelul întregii planete, în special în zonele puternic industrializate şi urbanizate;
- Prezenţa unor afecţiuni patologice, ce influenţează imunitatea şi rezistenţa organismului uman, în special în zonele defavorizate;
- Extinderea fenomenului de ploi acide cu consecinţe grave asupra ecosistemelor şi a populaţiei;
- Efectul de seră şi impactul acesta asupra climei planetei.


Cauza dezechilibrelor om-natură, în această perioadă este determinată de aplicarea unor modele de creştere economică neeficiente, devoratoare de resurse, din moment ce nu au luat în consideraţie caracterul epuizabil şi limitat al resurselor utilizate în cantităţi enorme pentru satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor societăţii, în lipsa constientizării importanţei păstrării unui mediu sănătos şi pentru generaţiile viitoare. Problema Dezvoltării Durabile, in sens orientativ, în raport cu cea a creşterii economice a fost pusă încă în 1970 de către Clubul de la Roma, în lucrarea “Limitele Creşterii”.


Din acest moment, se conştientizează ca concept că, mediul economic, mediul natural şi cel social, îmbinaţi raţional, sunt pilonii de bază a dezvoltării durabile. Fiecare societate trebuie să studieze capacitatea productivă a potenţialului său natural şi uman, după care, să decidă în mod corect alegerea acelui model socio-economic care v-a înregistra cel mai mic impact asupra dezvoltării societăţii în ansamblu. Dezvoltarea economică şi protecţia mediului sunt de cele mai multe ori contradictorii, odată ce orice activitate economică, într-o măsură mai mare sau mai mică, va genera un impact asupra factorilor de mediu si sănătăţii populaţiei.


Încetarea creşterii economice, nu este soluţia cea mai raţională, din moment ce între ţările lumii există discrepanţe în ce priveşte nivelul de dezvoltare economică, tehnologică, ştiinţifică, etc. Urmare acestei discrepanţe, observăm tendinţa tărilor dezvoltate de a amplasa investiţii de capital în ramurile nepoluante la ei acasă şi ramuri puternic poluante în ţările în curs de dezvoltare, fără eforturi deosebite de implementare a tehnologiilor curate. Tot aici trebuie de menţionat şi consumul unor cantităţi enorme de materii prime importate din ţările în curs de dezvoltare, preluate la preţuri drizorii. Evident, că pentru ţările în curs de dezvoltare, soluţia nu poate fi căutată în stoparea creşterii economice, dar în cautarea şi utilizarea unor instrumente economice şi politice, în primul rînd, eficiente pentru a pune de acord cerinţele obiective ale creşterii economice cu cele ale protecţiei mediului înconjurător, asigurînd astfel o alocare eficientă şi raţională a resurselor. Respectiv, cei care consumă resurse şi poluează mediul trebuie să suporte restricţii economice prin preţuri mai ridicate, prin taxe progresive şi alte instrumente, indiferent de unde vine investiţia şi unde ajunge.


Dacă nu va exista un sistem eficient de contabilizare a resurselor, deficitul ecologic, mai devreme sau mai tîrziu, v-a împinge această societate în criză. Deşi o categorie de ţări dispune de anumite rezerve ecologice, aceasta nu înseamna neaparat ca le şi gestionează corect. Aceasta o demonstrează creşterea amprentei ecologice pentru unele tari europene, in timp ce indicele dezvoltarii umane nu a urcat foarte mult.


Dezvoltarea sustenabila a tuturor tarilor lumii, presupune unirea eforturilor nu doar la nivel naţional dar şi la cel global în vederea stabilirii unui compromis a acestora faţă de capitalul natural şi modalităţile de exploatare a acestuia.
Dar pînă atunci, trebuie să înţelegem că omul este cel care trebuie să-şi schimbe comportamentul faţă de mediu, devenind un protector al acestuia, şi după cum se afirmă să-şi găsească locul într-un sistem ecologic ciclic, care este capabil de reproducere continuă a formei materiale. Raţionamentele economice trebuie să rezulte în exploatarea tot mai redusă a unor substanţe utile şi cautarea unor noi resurse substituibile, regenerabile, care să poată satisface nevoile mereu în creştere a populaţiei. În cadrul acestui sistem este foarte importantă identificarea posibilităţilor de reciclare a deşeurilor care pot genera economii importante de energie si materie primă.


Un model economic sustenabil presupune aplicarea unor standarte ecologice şi de calitate racordate la cerinţele europene care au trecut examenul vremii, şi utilizarea în acelaşi timp a unor tehnologii de producţie modernizate ce oferă o serie de avantaje concurenţiale, atît pe piaţa naţională cît şi cea externă.


O soluţie optimală de remediere a situaţiei ar fi conlucrarea specialilştilor mediului şi economiştilor în scopul identificării mărimii costului de distrugere a climei, al ploilor acide şi al poluării aerului, asigurînd astfel restructurarea economiei globale în vederea restabilirii echilibrului între economie şi ecosistemul în care este amplasată.


Insă, situaţia creată de-a lungul anilor, dovedeşte lipsa unei motivaţii economice serioase, ce ar stimula utilizatorii de resurse naturale şi poluatorii de mediu în direcţia întreprinderii de acţiuni hotărîte de micşorare a nivelului de poluare şi de ecologizare a producţiei.


În acelaşi timp, situaţia se agravează mult deoarece avantajele ecologice nu sunt reflectate în beneficiile individuale ale poluatorilor, iar implementarea politicilor şi strategiilor ecologice ale întreprinderilor rezultă a fi mult prea costisitoare. După cum se vede, problema nu este mărimea costului suportat pentru realizarea acestei transformări, ci cît de mult ne va costa dacă nu reuşim să realizăm această transformare.


Obligaţi să efecientizam şi să raţionalizăm tranziţia ţării noastre la economia de piaţă, aş vrea să aduc în încheiere o expresie formulată de Oysten Dahle, şi care e bine să fie ştiută şi de politicienii noştri: “Socialismul a colapsat din cauza că nu a permis preţurilor să spună adevarul economic. Capitalismul poate colapsa din cauza că nu permite preţurilor să spună adevărul ecologic” – cîtă preîntîmpinare!

Deci, preţurile şi adevărul ecologic – deci, revenim la economie şi ecologie, deci am revenit la paradigma secolului XXI, care, din punct de vedere practic ar însemnă: Dezvoltare Durabilă sau Economizarea Mediului şi invers Ecologizarea Economiei.


Sper că impreuna v-om reuşi să ne apropiem de esenţa acestui obiectiv!”


Radu Vodă

4.17.2011

Prutul şi Ecoturismul

La 16 aprilie, 2011, la „Moldexpo”, a avut loc o masă rotundă, în vederea prezentării potenţialului turistic al R. Moldova şi cercetării unor practici de dezvoltare a acestuia prin cooperarea dintre cadrul instituţional din domeniu (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ageţniile de Dezvoltare Regională, Agenţia Turismului) şi agenţiile turistice private. În calitate de Tînăr Parlamentar în comisia Administrare Publică, Economie si Dezvoltare Regională, conştient de problema nevalorificării potenţialului turistic al R. Moldova la nivel de ramură socio-economică, am venit cu propunerea de extindere a acestuia şi din contul ecoturismului şi turismului rural. Consider aceste activităţi de mare perspectivă pentru R. Moldova şi mă bucur că sugestia făcută a întrunit părtaşi şi partizani din rîndul celor prezenţi.
(secvenţă din...)
“Zilele acestea, am participat în cadrul unui simpozion al tinerilor cercetători, unde studenţii au venit şi cu propuneri privind dezvoltarea potenţialului turistic al R. Moldova. Consider, eu, că este foarte important, că această temă intră şi în discursul social şi devine una de percepţie largă în evoluţia procesului euro-integraţionist al R.Moldova, devine o completare inteligentă a aspectelor socio-politice şi economice. Întrucît, consider alinierea sistemului nostru turistic la cel European foarte posibil şi necesar – această realizare ar fi un pas important spre Europa.


Referindu-mă la potenţialul turistic al Ţării, ţin să menţionez, că la moment, R. Moldova dispune de un potenţial nevalorificat, şi anume cel al ecoturismului. Este îmbucurător faptul că ariile protejate de stat, în ultimii 5 ani, s-au lărgit de cca 2 ori, de la 1,9% la 4,65%. Însă specialiştii în domeniu consideră că un procentaj optimal al acestora ar fi de 15% - pentru asiguarea unui optim ecologic al ţării. Deaceea, vin cu propunerea de a integra panglica verde de-a lungul Prutului în Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat. Noi ştim, că în perioada inaccesibilităţii omului în această zonă, Natura a avut posibilitatea să se conserveze şi să formeze o nişă ecologică de-a lungul rîului, aproape intactă. Deci consider, integrarea fîşiei verzi a Prutului în Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat – o realizare de valoare primordială şi incontestabilă, întrucît acest hotar natural al Europei ar putea fi transformat cu success într-un obiectiv ecoturistic, de ce nu, la nivel paneuropean? Conform punctului 7.6 din planul de acţiuni al Agenţiei Turismului în R. Moldova, aprobat pentru anii 2003-2015, consider oportun încadrarea fîşiei verzi de-a lungul Prutului în Fondul Ariilor Protejate de Stat, şi cît mai urgent, pentru a nu lăsa de izbelişte această frumuseţe dezlănţuită a naturii. Deci, Dezvoltarea potenţialului ecoturistic ar putea reprezenta un punct de plecare pentru orice strategie de Integrare Europeană şi în acest domeniu, în domeniul turismului în general. Şi o să vă spun de ce. În primul rînd extinderea reţelei ecologice şi turistice de a lungul hotarului cu România, Ţară membră a UE, şi conectarea acesteia la complexe similare de pe malul drept al Prutului, respectiv crearea unor arii naturale protejate în comun şi conectarea lor la reţeaua pan-europeană “Natura-2000”, măcar parţial, ar reprezenta o administrare ecologică şi turistică la nivel European, şi ar duce la antrenarea turismului moldovenesc în circuitul internaţional, împreună cu cel românesc, care are capacităţi considerabile şi chiar tradiţii.


Ţin să mă expun, încă o dată, asupra importanţei încadrării fîşiei verzi a Prutului în reţeaua ecoturistică în vederea dezvoltării potenţialului turistic al R. Moldova. Şi cred că acesta ar trebuie să fie un angajament nu doar pentru Ministerul Mediului, dar şi pentru toate Instituţiile cu atribuţii aferente mediului: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Agenţiile de Dezvoltare Regională, Agenţia Turismului, etc. Şi, în sfîrşit, doresc să mă expun asupra necesităţii perfecţionării cadrului legislativ în domeniu, şi anume: este necesară elaborarea unui proiect de lege cu privire la ecoturism, după cite ştiu, o astfel de lege nu există, după cum nu există şi una pentru turismul rural, care s-ar îmbina de minune cu cel ecologic. Este necesară elaborarea unui proiect de lege cu privire la acordarea statutului de Arie Naturală Protejată de Stat multifuncţională acestei fîşii verzi de-a lungul Prutului, care să prevadă şi modul de monitorizare şi gestionare a teritoriului la nivel ecoturistic.


Consider că aceasta va fi şi punctul de plecare pentru crearea Cadrului Instituţional respectiv şi capacităţilor necesare de realizare a acestui obiectiv. Ar fi păcat să nu valorificăm această frumuseţe şi din punct de vedere turistic, şi ecoturistic. Pur şi simplu, natura singură ne ajută.


Gîndesc că Parlamentul Tinerilor, şi în special Comisia pentru Administrare Publică, Economie şi Dezvoltare Regională, are capacităţi destule pentru a contribui la soluţionarea acestei probleme.


Antrenaţi-ne în această activitate şi rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate!"


Radu Vodă

2.11.2011

Ariile naturale protejate în comun pe rîul Prut ar putea fi şi ele un pas concret şi inteligent spre Europa

(Reflecţii inspirate de prima oră de curs “ecologia şi protecţia mediului” la ASEM)


Iată un an, de cînd redutabilul publicist Constantin Tănase, carele este de origine de prin părţile Nemţenilor - Hînceşti, adică de pe malul Prutului, a lansat "strigătul de îngrijorare" pe paginile publicaţiei sale "Timpul" – “Ce ne facem cu Prutul după ridicarea gardului de sîrmă?!”
Se vede că n-a fost auzit, ori că nu a fost înţeles, ori că prea eram însetaţi să ni se facă dreptate şi ne-am lăsat vrăjiţi de evenimentul în sine, mult aşteptat de toţi, dar fapt e, că Prutul a rămas "dezgolit" în faţa toporului şi a caprei lui moş Toader, şi nu numai, vor apărea, fără îndoială, şi vilele, şi... În orice caz, de atunci nimeni şi nimic: nici de bine, nici de rău.


Îmi sunt aproape şi mie aceste meleaguri, că acolo mi-am petrecut copilăria, şi de la Prut îmi sunt părinţii, de la Bujor - Hînceşti, şi de la Boghenii Vechi - Ungheni. Frumoase locuri şi frumoşi oameni, şi cu multă istorie în casele lor.
Prea adînc ni s-a "înfipt în carne" sîrma de la Prut, prea multe destine şi speranţe a măcinat, şi iată a căzut, s-a mai şters o lacrimă de pe obrazul Neamului, o lacrimă de sînge, dar această "reparaţie morală" nu trebuie să ne orbească, ca să ne întrebăm pe urmă, cine şi cum trebuia să administreze acest “mal stîng de Prut”, care, parcă recompensă pentru durerea despărţirii de fraţii noştri, a păstrat şi a adăpat cu apele sale o "dungă de natură vie" ce n-a ştiut de "ciubota eliberatoare".


Lunca Prutului, fiind o perioadă îndelungată zonă de hotar cu acces redus pentru populaţie şi pentru activităţi economice, a conservat în stare naturală numeroase sectoare de luncă şi pădure, sectoare de landşaft şi peisaj de interes turistic, care pot fi încorporate, în mod firesc, în fondul ariilor naturale protejate. În comparaţie cu alte zone, unde sunt astfel de arii , dar împroprietărirea ţăranilor în formula populist-egalitaristă, le-a fragmentat serios, aici, totuşi s-a păstrat, mai mult ca în alte părţi, suportul natural pentru extinderea celor existente şi pentru constituirea şi restabilirea de noi arii naturale protejate.


Legislaţia naţională, după cum e cunoscut, consacră cu ambiţiozitate fondul ariilor naturale protejate de stat, care include obiective şi complexe naturale cu valoare primordială incontestabilă pentru conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale, pentru studierea proceslor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi pentru educarea ecologică a populaţiei. E clar, că dimensiunile geografice ale Ţării, densitatea populaţiei şi a localităţilor rurale şi urbane, şi nu în ultimul rînd, avîntul creşterii economice, a urbanizării, reduc simţitor efectul practic al cadrului legal. Cu toate aceste impedimente, viaţa impune perspectiva unei extinderi esenţiale a lor în baza sectoarelor mai puţin afectate.
Ştiinţific este demonstrat, că prin extinderea ariilor naturale protejate la scară naţională pînă la 10 % din teritoriu se poate asigura protecţia a cca 50 % din totalul de specii din structura sistemelor biologice, şi aceasta ar fi doar un minimum acceptat pentru Ţara noastră. O pondere mai redusă, cum este la moment de cca 4, 65 %, nu asigură o conservare efectivă a diversitaţii biologice conform cerinţelor prevăzute în convenţiile internaţionale din domeniu la care R. Moldova este parte.
Care ar fi calea de dublare sau triplare a suprafeţei acestor arii? Ori excluderea din circuitul agricol a unor sectoare însemnate de terenuri, dar acest lucru este aproape imopsibil după privatizare, ori extinderea din contul unor terenuri care nu sunt valorificate, şi n-au fost "afectate" de reforma agrară. La aceasta, a doua cale se înscrie efectiv, şi din punct de vedere patrimonial, dar şi din punct de vedere ecologic, această panglică de-a lungul Prutului de la nord la sud, traversînd teritoriile celor 11 raioane riverane r. Prut.
Pentru interes, am examinat, ce obiective şi complexe naturale, luate sub protecţia statului se cuprind în teritoriile acestor 11 raioane riverane Prutului ca să constat, că sunt numeroase şi fac parte din toate categoriile de arii protejate prevăzute de UICN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii), care le exemplific mai jos:
1. Rezervaţii ştiinţifice - 3 (din 5),
2. Monumente ale naturii - 35 (din 130),
3. Rezervaţii naturale - 26 (din 63),
4. Rezervaţii peisagere - 15 (din 41),
5. Rezervaţii de resurse - 5 (din 27),
6. Arii cu management multifuncţional - 7 (din 27),
7. Monumente de arhitectura peisageră (ne-UICN) - 6 (din din 21),
8. Zone umede de importanţă internaţională (Ramsar) - 1 (din 3).
Astfel, din 273 de aşa obiective şi complexe, 98 de unităţi se găsesc amplasate în aceste teritorii, adică aproxmiativ 1/3 din ele. Să ne închipuim, că o parte din acestea, cele amplasate nemijlocit în lunca Prutului sau în apropiere, vor fi conectate la această "panglică ecologică" de pe Prut - este o soluţie pentru extinderea Reţelei Ecologice Naţionale? - Evident că da! Să continuăm. Dar dacă unele din ele, cele mai semnificative din punct de vedere ecologic vor fi conectate la complexe similare de pe malul drept al Prutului, - evident, că vom reuşi să creăm nişte arii naturale protejate comune, moldo-române sau moldo-europene, care ar putea să se înscrie cu succes în Reţeaua pan-europeană "Natura-2000". Să nominalizăm doar cîteva din ele: complexul carstic cu peştera "Emil Racoviţă"; Lacul de acumulare Costeşti-Stînca; Pădurea Domnească; Prutul de Jos etc. Şi cîte altele noi, care trebuie identificate şi delimitate pe teren.


Crearea unor arii naturale protejate comune pe r. Prut ar însemna o administrare ecologică în stil european a acestora, atragerea de fonduri europene însemnate şi o deshidere către Europa. Dar dacă trecem peste aspectul ecologic, acestea ar fi primele "bucăţele" din R. Moldova care ar adera de pe acum la Uniunea Europeană, şi apoi restul cu încetul.
Dar pînă atunci, cînd se va forma o viziune, un program de acţiune, ar fi bine ca această "panglică verde" să fie declarată integral o arie naturală protejată de stat, să nu se calce în picioare! Căci este o avere udată cu lacrima întreagului Neam.
Ar fi bine, ca cei mai diferiţi actori sociali de pe ambele maluri să creeze o Alianţă pentru Prut, să-l gospodărească împreună ca pe o apă internă, nu ca pe una de hotar şi să dovedească UE-ului că Prutul este cea mai curată apă din Europa.
Să întreprindem ceva, pînă n-a intrat în această "panglică verde" moş Toader cu toporul şi cu capra, care nu ştie de ecologie şi de ariile naturale protejate de stat. Înca nu e tîrziu!
Pînă vor interveni instituţiile oficiale specializate cu “arsenalul” lor de instrumente şi mijloace, e bine să intre în această lucrare Societatea Civilă, chiar din această zonă.


Ce ziceţi Maestre, dacă vă faceţi puţin timp, şi cu puterea, şi cu talentul care le aveţi, şi reveniţi la această problemă, deloc nu mică?
Păcat dacă se va întîrzia sau se va proceda ca de obicei.


Radu Osipov (Radu Vodă),
student ASEM, finanţe

2.01.2011

Securitatea ecologică – una din cărţile de vizită ale R. Moldova pentru Europa

“Geniul fiecărui popor stă în a şti să adapteze integrarea sa într-un mediu mai larg.”


În ultimii ani, integrarea europeană este unul din obiectivele cele mai “rîvnite”, aş putea spune chiar cel mai “rîvnit” pentru Ţara noastră. Însă, acest subiect atinge, deseori, “nuanţe” de dezacord în societatea noastră fragmentată, împărţită în două mari cohorte “vrem în europa” şi “europa n’ ari nevoie di noi încî şinsprăzăşi ani înainti”, astăzi, acestea fiind cele mai reprezentative în societate. Vedem însă, că treptat această categorisire a societătii dispare, sau, cel puţin, prima încearcă să o “inghită” pe cea de-a doua. Şi eu la rîndul meu, deci, pentru a “împăca” societatea noastră care, cu ceva timp în urmă, practic, era pe cale de a se “rupe” în două ca un “Titanic”, am început acest “chef d’oeuvre” cu citatul de mai sus, ceea ce înseamnă că, în nici un caz, nu ar trebui idealizat tot ce vine din vest (lucru care este conceput de mulţi ca integrare euopeană), dar trebuie a şti să ne adaptăm, într-o manieră utilă, să ne integrăm într-un mediu mai larg, cum este Uniunea Europeană.
Într-o manieră utilă, din toate punctele de vedere: şi la nivel “macro”, şi la nivel “micro”, pentru orice sector al Statului. În R. Moldova, cea care este in “goană după Europa”, în concepţia de Integrare Europeană este “marginalizată” securitatea ecologică sau protecţia mediului, lucru ce nu dovedeşte posedarea unei minţi într-adevăr “luminate” de către societatea noastră. Să nu “marginalizăm” acest sector, fiindcă el ne va duce în Europa mai uniţi între noi, adică mai înţelepţi. Se vorbeşte, că raportarea la natura uneşte oamenii şi-i apropie mult mai efectiv decît raportarea la un oarecare obiectiv politic. Eu, personal, vreau să cred în aceasta.


Un progres, o performanţă pentru societate, evident, îl reprezintă trecerea abordării ecologice de la disciplină de studiu la curent de gîndire, transformarea ei într-o problemă de conştiinţă umană, care de acum în colo ne va insoţi mereu, şi căreia îi zicem ecologism. Curent care reprezintă “cheia succesului” în dezvoltarea socio-economică a fiecarei ţări, începind chiar de azi, fără amînare pentru mai în colo. Ecologismul, care ne impune luarea de atitudine, conştientizarea existenţei pericolului cauzat de factorul antropic tot mai presant asupra mediului, ia o formă nouă, metamorfozînd de la conştiinţa individului sau a unui grup, - la cadrul reglementatoriu, juridic; însa, acest lucru nu înseamnă că ecologismul nu se manifestă şi ca gîndire, conştiinţă trivială, prin ONG-uri sau oricare alte microstructuri sociale. În calitate de cadru reglementatoriu, juridic, ecologismul are ca scop protecţia mediului înconjurător (securitatea ecologică) şi dezvoltarea durabilă, de acum la nivelul politicilor de Stat. Acţiunea ecologică din R. Moldova, la moment, are nevoie de echivalarea, omogenizarea cadrului juridic de la noi cu cel European, fapt ce ar antrena, în mod natural, şi dezvoltarea socio-economică, trecera la tehnologii mai performante, mai puţin poluante pentru mediul înconjurător, administrarea raţională a deşeurilor de către agentul economic, a resurselor naturale, bazîndu-ne pe principiul: "să nu luăm de la natura mai mult decît ea poate produce". Şi aici Uniunea Europeană ne vine în întimpinare, ne pune la dispoziţie strategii internaţionale de conservare a mediului ambiant cu forţe mult mai largi decat cele pe care le posedăm.
Suntem noi gata psihologic să le “înghiţim”? Că material este clar că nu.
Cu toată multa dragoste specifică neamului nostru, dupa atîta stricare de comunism, cred că nu greşesc, dacă spun că această lucrare va reveni noii generatii.
Tineretul studios, prin energiile care-l caracterizează, îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia ecologică din Ţară şi nu ezită să îmbrăţişeze dorinţa şi, spiritul ecologist al tinerilor în general. Noi, tinerii întotdeauna am căutat să punem umărul la construirea unei societăţi cu viziuni largi, care să poată conştientiza pericolul distrugător al factorului uman asupra mediului; şi să susţinem, pe orice cale, politicile de protecţie şi securitate a mediului înconjurător, identificindu-le ca “investiţii” de viitor pentru ridicarea nivelului de gîndire a individului şi încadrarea acestuia în viaţa socială. Arătîndu-ne atinşi de cauza ecologistă de la noi din Ţară, ne dorim pe viitor realizarea unor proiecte, conferinţe consacrate securităţii ecologice, pentru a aduce la cunoştinţă importanţa acesteia în dezvoltarea R. Moldova, şi adaptarea integrării noastre la un mediu mai larg.


De ce se insistă asupra abordării ecologice, dacă este atît de importantă?
- Tocmai deaceea, fiindcă este specifică tuturor sectoarelor societăţii, şi aceasta crează senzaţia că acest set de probleme se rezolvă de la sine.
Lucrurile nu stau tocmai aşa. Ca să vă convingeti, încercaţi să vă deplasaţi înafara localităţii unde traiţi, şi o să vedeţi cum “protestează” natura...


Radu Vodă