Se afișează postările cu eticheta ASEM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ASEM. Afișați toate postările

10.01.2011

Lansarea cărţii "Managementul deşeurilor de baterii şi acumulatori" în cadrul activului republican al autorităţilor de mediu


Ieri, 30 septembrie, în cadrul Ministerului Mediului, a avut loc şedinţa activului republican al autorităţilor de mediu, în cadrul căreia, împreună cu domnul Alexandru Jolondcovschi, doctor în ecosofie, în calitate de autori, am lansat lucrarea "Managementul deşeurilor de baterii şi acumulatori", care reprezintă o primă trecere în revistă a potenţialului Ţării de valorificare a deşeurilor de acumulatori şi baterii pentru consolidarea necesarului de resurse materiale secundare a economiei naţionale.
Domnul dr. Al. Jolondcovschi a prezentat un expozeu general al domeniului de valorificare a deşeurilor şi căile de aliniere a acestuia la exigenţele europene. În subsidiar, personal,  am punctat importanţa acestei lucrări pentru cei care se ocupă de politicile de mediu în acest domeniu şi pentru agenţii economici angajaţi efectiv:


"Această lucrare, la care sunt şi eu coautor, prin conţinutul şi ideea ei, sper că merită să se înghesuie pe rafturile bibliotecilor Dvs.


Un management al deşeurilor de baterii şi acumulatori poate fi viabil şi ecologic efectiv, numai dacă este şi rentabil economic.
Am găsit raţional să aduc pe aceste pagini argumentarea, că potenţialul Ţării de cca 200 tone/pe an de astfel de deşeuri, gospodărite în interes naţional, poate acoperi necesarul unei mini-industrii de valorificare, iar plumbul recuperat să devină o resursă importantă de metal pentru economie.
Sper ca această lucrare să contribuie la crearea unei industrii naţionale de valorificare a deşeurilor.


Cu această ocazie, - vreau să vă spun şi Dvs, că Anuarele Inspectoratului Ecologic sunt cărţi de căpătâi la catedra de Economie a Mediului a ASEM-ului, şi aşteptăm cu interes şi alte lucrări de-ale Dvs.


Sper că şi pe această cale, a cărţii, să izbutim să plasăm ecologizarea Ţării în fruntea priorităţilor, iar societatea va înţelege că o economie a viitorului poate fi numai prin Ecologie."


Sunt convins că prezenţa care a ascultat cu mult interes mesajele noastre şi s-a "pricopsit" cu lucrarea dată va contribui la implementarea ideilor acestei cărţi în practică. Iar, Ţara se va alege cu o mică industrie de valorificare a acestor deşeuri, importantă pentru economia naţională.


Postez acest mesaj pentru cei care vor să se ocupe cu lucruri concrete, iar lucrarea respectivă o găsiţi la Asociaţia pentru Valorificarea Deşeurilor (preşedinte – dr. Alexandru Jolondcovschi).

9.23.2011

Mesaj de la lansarea cărţii "Muguri de suflet" unde mă regăsesc protagonist (aniversarea a XX-a a ASEM-ului)

Onorată prezenţă,


Tinerii de generaţia mea, care doresc să se regăsească în mediul economic şi să devină specialişti, experţi în problemele economico-financiare, astăzi sunt mult favorizaţi de posibilitatea de a obţine studii în acest domeniu, datorită prezenţei ASEM-ului în familia universitară a Ţării noastre.


Iată 20 de ani, de când  ASEM-ul a concentrat între pereţii săi cei mai buni profesori şi savanţi din domeniu, dând astfel naştere unui for de performanţă, care şi-a asumat o sarcină, pe cât de grea, pe atât şi de onorabilă – pregătirea cadrelor naţionale în domeniul finanţelor şi economiei, care să facă faţă procesului de dezvoltare durabilă a Ţării, transformărilor socio-economice axate pe viitor, şi în primul rând, preluării efective a experienţei europene de care trebuie să ne conducem pentru a reuşi.


Tinerii care au absolvit ASEM-ul au tot dreptul să se mândrească că au trecut şcoala de formare profesională anume aici şi de aceasta ne convingem, de faptul că aceştia sunt tot mai mult solicitaţi de cele mai diferite sectoare ale economiei naţionale, fie de nivel privat, fie public.


Sper că cei care facem acum facultatea vom reuşi să trecem tot aici şi masteratul, astfel, să putem avea o viziune şi o abordare a profesiei noastre destul de închegată, ca să putem să ne antrenăm efectiv în activităţile practice.


Dar, până atunci, gândesc că trebuie să fim subiecţii cei mai activi ai ASEM-ului, capabili să absoarbă cunoştinţele, experienţa şi ţinuta profesională a profesorilor noştri.


Ce este important?
Consider că experienţa şi cunoştinţele acumulate aici de către noi, vor avea o rezonanţă socială şi de utilitate publică, dacă noi, tinerii formaţi aici, vom poseda şi capacităţi performante de comunicare şi transmitere a cunoştinţelor noastre.


Antrenarea noastră în concursul de eseuri a fost o încercare tocmai de a ne învăţa să comunicăm şi să transmitem informaţia. Înmănuncherea acetsor eseuri într-o carte, care astăzi o lansăm aici, cred i-a încurajat pe mulţi şi i-a îndemnat să practice acest gen de expresie şi pe viitor. Eseistica a fost totdeauna o metodă reuşită de consolidare a cunoştinţelor.


Mulţumesc celor care au editat această carte, prin care, într-un fel, ni s-a dat şi o apreciere, şi ne face cunoscut numele altor tineri care vor veni după noi, în aceste aule ale ASEM-ului, ridicând această cărţulie de pe rafturile bibliotecii.
În general, cartea este forma cea mai inteligentă de înmagazinare a cunoştinţelor şi de transmitere a informaţiei.
Vă mulţumesc că ne-aţi făcut protagonişti ai acestei cărţi, care astăzi se face publică, tocmai într-o zi foarte însemnată pentru ASEM – aniversarea a 20 de ani de la fondare.


Şi cu această ocazie, vă felicit pe toţi şi vă îndemn să deveniţi cei mai buni promotori ai dezvoltării durabile pentru ţara noastră.


Succese la toţi!

5.19.2011

Profesorul şi Studentul – începutul învăţării continue pentru toată viaţa…


Captat de perspectiva unei învăţări-colaborări student-profesor, unei colaborări eficiente care să nu-şi lase rezultatele aşteptate mai mult decît trebuie, revoltat împotriva sistemului, care, la drept vorbind, produce nişte roboţi îndoctrinaţi, pe de o parte, şi nişte „rataţi” sociali, pe de altă parte, o să stăruiesc să enunţ o paradigmă a procesului de învăţare care să definească o minte deschisă comunităţii. Poate că o să vă pară prea dur ce-am spus mai sus despre sistemul nostru educativ, recunosc, e prea dur, şi nu e bine să generalizăm, dar nu putem nega ceea ce vedem în societatea noastră, e clar, sunt şi excepţii, dar o societate care se vrea bine aşezată nu se bazează doar pe excepţii. Suntem obligaţi să nu rămînem indiferenţi la ineficienţa unui sistem care, doar declarativ, se angajează să investescă în tineri, unui sistem care, în fapt, este fragil în faţa realităţii, unui sistem, poate construit perfect, dar inaplicabil. Avem nevoie de un aer revigorător, dealtfel, riscăm să devenim victime ale toleranţei faţă de inacţiune şi ale indiferenţei faţă de rezultatul acesteia, să ne regăsim într-o lume unde toţi trăiesc parcă „bine”, dar, defapt „vegetează”.


Profesorul şi studentul – figuri centrale, parteneri  în ale învăţării universitare


Stăpînirea intelectuală a vieţuirii stă la baza unei comunităţi care se ghidează după morală, şi nu după pseudovalori inventate şi reinventate de cîte ori este nevoie de umplut un gol. Deaceea, pentru studentul nostru, în cazul meu – studentul ASEM-ist, activitatea de apropiere a cunoştinţelor de realitate, de luare în stăpînire intelectuală a obiectului de studiu, care ne va marca, devine una prioritară, una conştient dirijată şi una conştient desfăşurată, pentru a nu suporta pe parcurs o ciocnire nedorită cu realităţile socio-economice, încă nedescoperite de noi.


Studentul este protagonistul procesului de învăţare universitară, căci „profesorul există pentru studenţi şi nu studenţii pentru profesor”, studentul reprezintă „obiectul muncii” pentru „producătorii” de competenţe şi de competenţi, pentru „semănătorii” de valori, paradigme şi modele sociale – pentru profesori, care modelează şi remodelează, care transformă tinerii într-o forţă ce să-şi mînuiască cu prudenţă stăpînirea intelectuală. Dar aceasta dă rezultate doar în cazul unui  feedback impunător.


Profesorul transmite studentului, din propria experienţă, idei-axă, paradigme, informaţii, procedee de acţiune din toate domeniile care concură cu profesiunea de care se pregăteşte studentul, ASEM-istul – profesiunea de economist, mai concret. Aici apare ideea de orizont de cunoaştere, de dorit, cît mai larg. Astfel, sistemul nostru capătă acum o aplicabilitate mai sporită, deoarece economia nu este importantă doar pentru economişti, precum, pentru economişti, nu doar economia este importantă. Aceste idei-axă au menirea să îmbogăţească minţile studeneşti, încă, slab iniţiate cu nişte adevăruri esenţiale despre principiile şi despre legile nescrise care guvernează modelele socio-economice, ca acestea, lăsate în voia lor, să nu lucreze împotriva noastră.


Profesorul înarmează studentul cu practici şi procedee de învăţare, îl învaţă cum să înveţe, cum să-şi treacă în subordine acele cunoştinţe care deja sunt acumulate de ştiinţă şi nu necesită efortul unei resistematizări. Apropierea studentului de aceste metode eficiente de învăţare depăşeşte, ca importanţă, simpla oferire a unui stoc de informaţii dintr-un domeniu sau altul, ceea ce se mai practică de către unii profesori, „lipiţi” de catedră şi cu ochii ţintiţi în notiţele de curs. Profesorul trebuie să înveţe studentul cum să-şi pună în valoare aptitudinele, laturile forte, nu văd cum un profesor dependent de notiţele de curs ar reuşi să educe în student capacitatea de autoformare şi de analiză a ceea ce se-ntîmplă acum în aria de învăţare, dar mîine de manifestare.


Profesorul se angajează să formeze o cultură generală în ale economicului, o cultură de profil şi de specialitate, socialmente utilă şi necesară, pentru ca studentul să-şi onoreze din start profesiunea şi s-o abordeze cu respect şi cu proiectare pe viitor. Astfel, profesorul, şi nu numaidecît vîrstnic, impulsionează studentul să urmeze o nouă formă de conştiinţă socială – proiectare pe viitor şi pe comunitate, o formă de absolvire continuă a fluxului de informaţii, care va impune luare de decizie.


Este evident că orice tip de colaborare devine ineficientă în cazul învinuirii, sau presării cu angajamente a uneia dintre părţi. Dacă dorim o colaborare frumoasă şi fructuoasă dintre studentul ASEM-ist şi profesor, studentul, şi el la rîndul lui, trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi de voinţă pentru a fi un „obiect al muncii” competent, receptibil şi pentru a însuşi profesiunea la cel mai înalt nivel. Studentul trebuie să dea dovadă de practică individuală, autoinstruire şi autoinformare, trebuie să pună întrebări CUM? DE CE? Întrucît, „datorăm cele mai mari descoperiri lui CUM? Iar înţelepciunea în viaţă constă în întrebarea DE CE?”


Dacă vom învăţa doar la catedră şi nu vom învăţa şi acasă – sistemul cade.


Studentul trebuie să înţeleagă că el nu este doar un „obiect” viu al muncii profesorului, el devine, în procesul de învăţare, obiectiv al propriei sale activităţi. ASEM-istul trebuie să devină propriul său profesor, şi dacă se poate chiar cel mai exigent.


Studentul şi profesorul sunt părţi „egale” ale procesului, numai că profesorul este partea, în mare, realizată, iar studentul este partea pregătită să se realizeze. Legea Vaselor Comunicante nu lucrează. Josul trebuie să se ridice în sus.


Să fie aceasta o sugestie pentru colegi…


Radu Vodă

4.30.2011

“Evaziunea fiscală – generator de sărăcie” (consonează cu campania electorală)

Pe 14-15 aprilie am participat în cadrul unui simpozion al tinerilor cercetători, la ASEM, un eveniment binevenit în lumea noastră, a studenţilor, unul aşteptat de noi, ca o pîine caldă, e clar, vrem să ştim mai multe, şi cît mai repede, dealtfel, titulatura de “cercetător” este cea mai reuşită, şi reprezintă studentul “setos”, şi la urma urmei, ne stă bine cu ea.


Inspirîndu-mă de realităţile social-economice, cu care ne confruntăm, am hotarît că o abordare a evaziunii fiscale, între pereţii ASEM-ului, ar fi una constructivă şi educativă, pentru că între aceşti pereţi, suntem obligaţi să creştem cinstiţi şi oneşti faţă de societate şi de Ţară. O să îndrăznesc să trec peste limitele modestiei, şi o să vă spun, că tema abordată de către mine în cadrul conferinţei, nu a mai abordat-o nimeni. Sunt sigur că o să vă apară întrebarea. De ce aşa tîrziu? Căci de la simpozion a trecut aproape jumate de lună. Păi, ultimile ştiri din lumea politicului m-au convins să-mi postez mica mea realizare în ale evaziunii fiscale, sau, mai bine zis, în ale combaterii evaziunii fiscale. Suntem în febra alegerilor locale, şi platformele candidaţilor tratează această problemă ca pe una esenţială în această bătălie. Nu că aş fi sceptic în ce priveşte sinceritatea spiritului lor “anti evaziune”, dar nu doresc, că această mişcare pentru bunăstarea societăţii şi a cetăţeanului să fie “privatizată” de către forţe politice, această tendinţă “nascută” în inima societăţii civile, în primul rînd, trebuie să rămîie acolo şi să aibă un caracter permanent, să nu intre în jocul de interese practicat pe scena noastră politică, pe teremn scurt – electoral, în caz contrar, amploarea şi sinceritatea mişcării “anti evaziune” riscă să fie supusă riscului de a claca, risc "datorat" scepticismului societăţii noastre, obosite de lupte electorale, lupte împotriva corupţiei, o societate obosită de aceşti pseudopatrioţi infiltraţi pe scena politică, şi care nu se lasă “fugăriţi”.


Deaceea, în rîndurile de mai jos, vă îndemn, dragi prieteni, să urmăriţi sensul acestui fenomen şi să înţelegeţi pînă unde politicienii noştri mai mari sau mai mici îl tratează sincer şi de unde îl “scaldă” în populism.


"Ce este evaziunea fiscală?


“Evaziunea fiscală”, ca noţiune economică peiorativă, se utlilizează tot mai des în discursul social şi politic, îndeosebi al formaţiunilor politice de opoziţie, termen care dispare din discursul lor, aproape integral, o dată veniţi la guvernare. Însă, acest termen, rămîne în discursul public al cetăţenilor de rînd, care-l utilizează şi ei, stăruind să-i dea o tălmăcire cît mai apropiată de domeniul în care activează: industrie, agricultură, comerţ, învăţămînt, medicină, administrare publică, etc.


Deaceea, pentru o întelegere corectă a termenului, consider oportun de a găsi cea mai adecvată formulă a evaziunii fiscale şi a o utiliza public. În fond, aceasta va contribui la culturalizarea economico-juridică a societăţii, şi evident, la combaterea efectivă a fenomenului respectiv.


În acest context, am găsit necesar să evidenţiez cîteva definiţii date fenomenului de evaziune fiscală de către specialişti, considerate cele mai adecvate realităţii social-economice a unei societăţi în tranzitiţie, cum este Republica Moldova.


Astfel, evaziunea fiscală, este un act de intenţie, parţial sau integral realizat de către contribuabili, de a se sustrage de la plata impozitelor şi duce întotdeauna la o diminuare a veniturilor statului.
Dicţionarul Oxford defineşte evaziunea fiscală ca fiind minimizarea obligaţiilor fiscale în mod legal şi prin mijloace de dezvăluire deplină faţă de autorităţile fiscale; aranjamentul afacerilor financiare în scopul reducerii obligaţiilor , în cadrul legii.
Conform legislaţiei româneşti de combatere a fenomenului, evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice indiferent de provenienţă, autohtonă sau straină.
În lucrarea sa “Evaziunea fiscală şi impactul acesteia asupra echităţii fiscale”, Vasile Bîrle, de la Unersitatea din Sibiu, abordează fenomenul sub aspectul combaterii juridice, care nu este efectivă de fiecare dată din diferite cauze. Astfel, evaziunea fiscală a avut întotdeauna un caracter de intenţionalitate, pentru că, dorinţa fiecărui contribuabil este aceea de a-şi păstra o parte cât mai mare din venit sau să-şi „protejeze” materia impozabilă din „calea” impozitării. Demonstrarea intenţiei de sustragere este o „cerinţă” de ordin juridic, adesea invocată în contenciosul administrativ, valorificată cu succes de juriştii care-i apără pe evazioniştii depistaţi că s-au sustras de la plata impozitelor. Însă, acest fapt, nu înseamnă că sustragerea nu este făcută cu intenţie de către contribuabili. Caracteristica de intenţionalitate, deocamdată, reprezintă una din multitudinea de „portiţe” prin care scapă de pedeapsă evazioniştii.
Din punct de vedere al sursei de generare, evaziunea fiscală e rezultanta logică a defectelor si inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperi a legiutorului a cărui fiscalitate excesivă e tot atît de vinovată ca şi cei care sunt provocaţi prin aceasta la evaziune.


În vederea cercetării abordărilor evaziunii fiscale, din punctul de vedere al legislaţiei Republicii Moldova, am analizat:
- Legea Republicii Moldova Codul Fiscal Nr. 1163 din 24.04.1997;
- Legea Republicii Moldova Codul Penal Nr. 985 din 18.04.2002;
- Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului nr. 190-XVI din 26.07.2007.

Cercetarea acestora, în contextul comunicării date, prezintă nu numai interes teoretic, dar şi practic. În rezultatul cercetării abordărilor legislative privind evaziunea fiscală şi noţiunilor afiliate acestora în Republica Moldova s-a constatat următoarele:
În Legea Codul Fiscal:
1. Noţiunea de evaziune fiscală, precum şi planificarea fiscală nu sunt introduse;
2. Există noţiunea de procedură de examinare a încălcării fiscale.
În Legea Codul Penal:
1. În art. 244 al Codului Penal, evaziunea fiscală nu se interpretează direct, dar se prevăd pentru persoane juridice unele amenzi sau dreptul de a exercita o anumită activitate, sau închisoare în cazul în care în documentele contabile, fiscale sau financiare au fost introduse date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile;
2. Noţiunea „fraudă fiscală” nu este prevăzută;
3. Cazul paradisurilor fiscale nu este specificat.
În Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
1. Există noţiunea băncii fictive, din care se poate face legătura cu evaziunea fiscală;
2. Noţiunile „evaziunea fiscală şi frauda fiscală” nu sunt prevăzute;
3. Cazul paradisurilor fiscale nu este specificat.
Estimând aceste interpretări legislative, concluzionăm că ele nu dau agenţiilor economici explicaţii clare ale noţiunii de evaziune fiscală, necesare pentru determinarea comportamentului fiscal, provoacă conflicte de interese între contribuabil şi stat, conduce la încălcarea drepturilor contribuabililor şi la diminuarea eficacităţii activităţii organelor de control fiscal. În vederea evitării acestor situaţii şi pentru a evita confuzia dintre evaziunea fiscală legală şi cea ilegală, aş veni cu propunerea de includere a definiţiei de evaziune fiscală în Codul Fiscal al Republicii Moldova (titlul 1 –Dispoziţii generale).


Impactul evaziunii fiscale asupra economiei si societăţii


Efecte cu caracter economic


Este bine ştiut că într-o economie de piaţă, impozitele reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi, în acelaşi timp, o pîrghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela comportamentul investiţional al agenţilor economici). La rîndul său, un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic, precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte inflaţioniste - cum ar fi majorarea cheltuielelor publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă, sau a măsurilor cu efect deflaţionist - de exemplu, cele privind reducerea impozitelor).


Efecte cu caracter social


Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece implică micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini corespunzător sarcinile ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de subvenţii ,compensaţii şi indemnizaţii, facilităţi fiscale). Pe de altă parte, direct sau indirect, contribuabilul care a săvîrşit evaziunea, mai devereme sau mai tîrziu, va avea şi el de suferit. Aşa dar, insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul unor categorii sociale defavorizate, privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ), poate avea ca efect consecinţe sociale destul de grave, cum ar fi: diminuarea standardului de viaţă al categoriilor sociale care sînt private de ajutorul statului, diminuarea standardelor privind gradul de educaţie şi sănătate a populaţiei, sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea populaţiei.


Efecte asupra formării veniturilor statului


După cum am menţionat anterior, existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi, în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse, statul nu are o altă cale decît să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat – majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe. Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi, ca urmare firească, o creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi, evident, a fenomenului de evaziune fiscală. Adică se crează un „cerc vicios”, din care se poate ieşi doar dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale, iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se sustrag de la buget. Odată ce se produce aceasta, se măreşte volumul veniturilor la buget, necesităţile statului şi societăţii sunt satisfăcute şi chiar se poate purcede la reducerea cotelor de impunere.


Efecte cu caracter politic


Orice campanie electorală care are loc, în mod obligatoriu va pune ca sarcină, lupta cu corupţia, cu economia tenebră, asigurarea principiului supremaţiei legii. Ţinînd cont de faptul, că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice tot sînt formate de cetăţeni) sînt în acelaşi timp şi alegători, este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor. Altfel spus, ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poate avea o influenţă esenţială asupra evoluţiei sistemului politic.


Este important de subliniat, că în contextul actual, în R. Moldova, evaziunea fiscală reprezintă principalul impediment pentru progesul economic şi cel social, pentru formarea unei societăţi şi a unui sistem funcţional, bazat, în primul rînd, pe echitate.  Acest fenomen înrădăcinat în economia noastră, este cauza "tuturor relelor", şi anume: R. Moldova este una dintre cele mai sărace ţări din Europa,  inposibilitatea Statului de a acorda salarii şi pensii decente, inaccesibilitatea persoanelor defavorizate la condiţii normale de studii şi de asistenţă medicală, şi socială.  Ajungem la concluzia că, din cauza evaziunilor fiscale săracii sărăcesc şi mai tare, iar bogaţii se îmbogăţesc pe seama celor de la care sustrag bani.


Forme de manifestare

Tratarea si conturarea formelor evaziunii fiscale, sub aspect juridic, delimiteaza 2 dintre acestea: evaziunea licită si evaziunea ilicită, fapt care se datorează lacunelor din legislaţie. Astfel, părerea specialiştilor din cadrul instituţiilor cu atribuţii de combatere a evaziunii fiscale este că dezvoltarea numeroaselor metode de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, îi împarte pe cei ce le utilizează în două categorii:
- cei care exploatează insuficienţele actelor normative din domeniu. Aceştia practică o evaziune fiscală legală, contribuabilul ocoleşte legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută de lege şi deci „toleranţa” prin scăpare din vedere;
- cei care utilizează procedee ilicite. Aceştia practică o evaziune fiscală frauduloasă (ilicită).


Evaziunea fiscală ilicită este o acţiune conştientă (intenţionată) a contribuabilului, ce încalcă o prescripţie legală, cu scopul de a nu plăti obligaţiile fiscale cuvenite. În acest scop, se recurge la diminuarea obiectului impozabil sau la folosirea altor căi de sustragere.
Evaziunea fiscală legală este posibilă deoarece legislaţia din domeniu omite unele aspecte ale masei impozabile, spre exemplu, fiecare cetăţean contribuie cu impozite în funcţie de veniturile obţinute, ori precizările actului normativ în scopul identificării întregii mase impozabile creează, în mod implicit, o limită a veniturilor lăsând în afara impozitării unele venituri, poate considerate de legiuitor nesemnificative (astfel de venituri pot fi realizate de către contribuabili din mai multe surse, cum ar fi loturi mici de teren dispersate în mai multe zone, pentru care se plăteşte numai impozit pe teren agricol, nu şi impozit pe veniturile realizate de pe terenul agricol prin vânzarea produselor), dar care pot fi exploatate drept căi legale de evaziune fiscală de către unii contribuabili.
Evaziunea fiscală frauduloasă sau ilicită constă în ascunderea ilegală, totală sau parţială, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligaţiilor fiscale ce le revin, iar atunci când prin volumul impozitului sustras de la plată reprezintă un fenomen social cu implicaţii asupra finanţării cheltuielilor publice, evaziunea fiscală ilicită este infracţiune.


Procedeele prin care este săvârşită evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită) sunt numeroase, determinarea totală a lor fiind imposibilă. Realizarea evaziunii fiscale ilicite implică dezvoltarea unei adevărate proceduri de încălcare a legii, având drept scop ascunderea cât mai bine a faptelor ilicite. Cu acest scop, de-a lungul vremii, evazioniştii şi-au construit şi perfecţionat diverse tehnici de fraudare. Frauda fiscală se manifestă sub diverse modalităţi, astfel:
1. Frauda fiscală artizanală are, ca şi caracteristică majoră, faptul că ea este definită mai puţin de modalităţile de săvârşire sau de amploarea sustragerilor de la plata impozitelor, decât de modul izolat, pe cont propriu, de acţiune al autorilor ei. Într-o asemenea situaţie, făptuitorul acţionează singur sau, cel mult, în forme clasice de participare penală, sfera acestor participanţi mărginindu-se la nivelul salariaţilor din firmă, familie, prieteni, parteneri de afacere. Frauda artizanală este un fenomen aproape cotidian, mergând de la o banală diminuare a preţului real de vânzare a unui imobil, până la omiterea înregistrării veniturilor în contabilitate sau majorarea cheltuielilor deductibile.
2. Frauda fiscală industrială, se realizează printr-o divizare a acţiunii prin care se săvârşeşte frauda, în cadrul unei reţele subterane, care are rolul de a sprijini şi acoperi operaţiunile fictive. În acest caz, sunt implicate mai multe persoane fizice şi/sau juridice, pentru realizarea, de regulă, de profituri foarte mari, prin sustragerea, în mod fraudulos, de la plata impozitelor. Frauda fiscală este un fenomen, în primul rând, social, ea reflectând prin procedeele sale atât structura societăţii, cât şi nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent de locul ocupat pe scara socială, contribuabilul evazionist foloseşte cele mai diverse tehnici de la cele elementare, până la cele mai sofisticate. Multitudinea de impozite şi taxe pe care trebuie să le suporte contribuabilul, persoană fizică sau juridică, dar mai ales mărimea exagerată a acestora, a condus, de-a lungul timpului, la identificarea unor căi, pe cât de ingenioase şi de eficiente, pentru practicant, pe atât de nocive pentru colectori, dar şi pentru noi toţi.


La nivelul mediului de afaceri, evaziunea fiscală este abordata din punct de vedere al tehnicilor practicate de evazionişti, şi acestea iau mai multe forme: spalarea banilor prin intermediul firmelor fantoma si off-shore; contrabanda; ducerea unei contabilităţi duble, etc.


Firmele fantomă aduc pierderi de milioane bugetului de stat, insa legislaţia în vigoare nu favorizează combaterea fenomenului. Şi nici organele de control nu au pârghii pentru a trage la răspundere persoanele nemijlocit implicate în activitatea firmelor fantomă. Acestea conduc activitatea fără ca întreprinderea să fie înregistrată pe numele lor. Şi astfel rămân nepedepsite. În legislaţie noţiunea cu privire la firmele fantomă lipseşte şi e greu de calificat infracţiunea, iar cei ce coordonează activitatea, în majoritatea cazurilor sunt greu de identificat.
Cei care intenţionează să spele bani, recurg de obicei la înfiinţarea firmelor fantomă. Iniţial se identifică persoanele care sunt dipsuse să înregistreze pe numele lor firma. De obicei contra unei sume de bani, cuprinsă între 100-250 de euro. Sau în alte cazuri firma este înregistrată pe numele unei persoane cu dificienţe mintale. Ulterior ştampila şi actele de înregistare trec pe mâna administratorului neidentificat care gestionează afacerea, eschivându-se astel de la plata impozitelor şi a TVA-ului prin diferite maşinării contabile. Persoana, pe numele căreia e înregestrată întreprindera fantomă, este influenţată de o altă persoană ce rămâne în umbră. Aceasta pentru o sumă de bani acceptă să devină fondator, pe când ştampila şi actele se află în posesia proprietarului adevărat al afacerii care şi derulează activitatea. În spatele firmelor fantomă stau echipe de contabili foarte bine instruite, care fac rapoarte contabile fictive şi le prezintă Fiscului. Însă, de cele mai multe ori în rapoarte lipsesc transferurile bancare care au fost făcute şi ce mărfuri au fost eliberate pe facturile fiscale. Astfel, dacă real ar trebui să achite TVA în sumă de 1 mil. de lei, în realitate se plăteşte 2000 -3000 de lei. Fondatorul firmei, de fapt nu figurează în nici un document contabil şi nu semnează nici un act. Astfel se creează un vacuum în legislaţie: nu poate fi trasă la răspundere nici persoana pe care e înregistrată compania şi de bună voie a transmis actele şi ştampila, dar nici persoana neîmputernicită să administreze afacerea. Deocamdată, nici un articol din Codul Penal nu prevede sancţionarea persoanelor care administrează şi care au înfiinţat o astfel de firmă.
Potrivit unei hotărâri a Curţii de Conturi din iulie, 2009 cu privire la aprobarea măsurilor îndreptate împotriva evaziunii fiscale, firmele fantomă reprezintă o problemă majoră pentru sistemul bugetar. Activitatea a doar 25 astfel de firme în perioada 2007 – 2008, a condus la pierderi de 889,9 milioane lei din neplata taxei pe valoare adăugată. Din activitatea dubioasă a doar patru firme neînregistrate ca plătitori de TVA, care n-au avut operaţiuni comerciale, au fost pierduţi 1,9 miliarde lei, o parte dintre care au fost ridicate în numerar, iar altă parte – transferaţi peste hotare. Potrivit informaţiei Inspectoratului Fiscal de Stat, în 2010 pierderile la buget au fost de 261,3 mil. de lei, iar procesul de înregistrare al fantomelor continuă şi în prezent.
Experienţa vecinilor ne arată că evaziunea fiscală se pedepseşte cu ani grei de închisoare. De exemplu, în România unde la fel este dezvoltat fenomenul firmelor fantomă, sancţiunile cu privire la prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sunt cuprinse între 2 şi 8 ani privaţiune de libertate. Pedepsele sunt aceleaşi atât pentru persoanele juridice cât şi pentru cele fizice.
Cercetarea arată că formele de manifestare ale evaziunii fiscale s-au diversificat mult în zilele noastre, când, prin tehnica informatizată (comerţul on-line), efectuarea de tranzacţii comerciale la mii de kilometri distanţă nu mai este o problemă. O modalitate des utilizată de companiile offshore (transnaţionale), în scopul sustragerii de la impunere a unei părţi din profit. Tehnicile evaziunii conţin o serie de combinaţii subtile şi abile de utilizare a diferenţelor dintre sistemele fiscale, recurgând, uneori, la mecanisme frauduloase. Instrumentul principal utilizat în desfăşurarea afacerilor în cadrul paradisurilor fiscale, precum şi al evaziunii fiscale, îl constituie compania offshore. O companie offshore este o societate înregistrată într-o ţară sau într-un teritoriu dependent al unei ţări cu legislaţie autonomă, dar care nu desfăşoară activităţi economice pe teritoriul respectiv. Ideea de companie offshore, astăzi acceptată în mediile de afaceri, a ieşit de sub antamarea de „piraterie” fiscală. Indiferent de strategiile financiare pe care o companie le poate aplica în paradisuri fiscale, la baza operaţiunilor stau trei instrumente de bază, şi anume: companiile, trusturile şi conturile bancare. Secretul succesului constă în îmbinarea acestor trei instrumente într-o soluţie uşor de adaptat şi de implementat, care satisface necesităţile companiei. Domeniile principale în care acţionează companiile offshore sunt: serviciile bancare, asigurările, comerţul internaţional, managementul, coordonarea de investiţii, construcţiile-montaj, recrutarea de personal, serviciile de trezorerie etc.


Concluzii şi propuneri


Evaziunea fiscală este un fenomen larg răspîndit în Republica Moldova şi denotă o insuficienţă legislativ-normativă în domeniul bugetar-fiscal şi a contracărării manifestărilor acestuia.
Procesul de combatere a evaziunii fiscale are conotaţii politico-electorale şi prin aceasta este lovit de ineficienţă şi lipsă de suport din partea cetăţenilor.
Comportamentul evazionist al contribuabililor este deseori încurajat de funcţionarii coruptibili din domeniu.
Pentru combaterea efectivă a evaziunii fiscale se văd cîteva măsuri, care trebuie întreprinse fără întîrziere:
- Perfectarea cadrului legal-normativ existent şi armonizarea lui la Aquis-ul comunitar.
- Eficientizarea continuă a instituţiilor de combatere a evaziunii fiscale prin eliminarea persoanelor coruptibile.
- Simplificarea sistemului de impozitare în vigoare.
- Transparentizarea sistemului, procesului şi rezultatelor combaterii evaziunii fiscale.
- Încurajarea colaborării agenţilor economici oneşti cu organele de combatere a fenomenului.
- Promovarea de programe publicitare informativ-instructive accesibile pentru cetăţenii de rînd."


Radu Vodă

4.27.2011

Conferinţa Ştiintifico-practică consacrată Zilei Pămîntului, din 21 aprilie, 2011, “Economia Mediului si Dezvoltarea Durabilă”, ASEM

Liga Tineretului din Moldova a convocat conferinţa “Economia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă”, pentru tineretul studios, cu prilejul Zilei Mondiale a Pamîntului, care se marchează la 22 aprilie, de acum 40 ani. Ziua Pămîntului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arăta faţă de mediu. Aceasta acţiune a fost chemată să sensibilizeze comunitatea internaţională şi să se conştientizeze faptul că umanitatea a intrat într-un conflict direct cu mediul înconjurător şi criza ecologică devine iminenta. Cîta dreptate a avut iniţiatorul acestei acţiuni atunci, ne vorbesc realităţile care ne înconjoară astăzi:


- Încălzirea globală;
- Distrugerea stratului de ozon;
- Epuizarea drastică a resurselor naturale;
- Poluarea fără precedent a mediului înconjurător;
- Generarea în volume tot mai mari a deşeurilor cu diferit grad de periculozitate;
şi altele.


Toate aceste fenomene pun problema regîndirii modelului de dezvoltare a societăţii umane şi a raportulu ei cu mediul înconjurător.


Am ales să convocăm această conferinţă în cadrul Academiei de Studii Economice, nu întîmplător, aşa cum gîndim că, soluţia optimă va fi găsită la interacţiunea dintre economie şi mediu, dintre abordarea economică a mediului si abordarea ecologică a economiei.


Pentru a ne ajuta să înţelegem şi să tratăm mai bine subiectul acestei conferinţe, am invitat specialişti consacraţi în domeniu care au prezentat şi comunicări tematice, şi anume: Domnii Valentin Bobeică, Doctor Habilitat, Profesor Universitar, USM; Alexandru Jolondcovschi, Doctor în filosofie, Preşedintele Uniunii Valorificatorilor de Deşeuri “Pentru o Moldovă Curată”; Petru Bacal, Doctor Conferenţiar, ASEM, catedra “Geografie şi Economia Mediului”.


În cadrul conferinţei, Invitaţii de onoare, Domnii Grigore Belostecinic, rectroul ASEM şi Nicolae Bairactari, Preşedintele Fracţiunii Conservatorilor din cadrul Parlamentul Tinerilor, au venit cu mesaje de salut şi de susţinere pentru tineri.


Rectorul ASEM, dl. Academician Grigore Belostecinic a deschis Conferinţa cu un mesaj de apreciere a temei abordate, de salut şi de încurajare a tinerilor studenţi şi cercetători, dorindu-le dezbateri consistente şi utile pentru formarea lor profesională.


În calitate de reprezentant al Parlamentului Tinerilor, Preşedintele Fracţiunii Conservatorilor, dl. Nicolae Bairactari, a venit cu un mesaj de salut către particpanţi, şi a familiarizat publicul cu obiectivele şi priorităţile fracţiunii, îndemnînd tinerii să dea dovadă de spirit civic şi participativ la problemele societăţii şi în plan ecologic.


Radu Vodă



Fotoreportaj de la conferinţă[gallery link="file"]

4.22.2011

Economie şi Ecologie - paradigma secolului XXI

Comunicare la Conferinţa ştiinţifico-practică “Economia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă”, consacrată Zilei Mondiale a Pămîntului, desfăşurată în incinta Academiei de Studii Economice, 21 aprilie, 2011.


“Realităţile care ne înconjoară ne demonstrează fără rezerve că umanitatea, civilizaţia noastră, a intrat într-un conflict direct cu natura, cu mediul înconjurător.
Criza Ecologică dezlănţuită pune problema elaborării unei noi paradigme a existenţei noastre ca oameni.
Cea mai aproape de realitate pare a fi paradigma economiei prin ecologie sau în altă formulă, sub aspect practic si realizabil – Dezvoltarea Durabilă. Aceste două formulări se întîlnesc în cîmpul informaţional al Economiei Mediului, domeniu care tinde să se generalizeze şi să se integreze în toate programele de guvernare ale societăţii.


Suntem convinşi că soluţia, poate fi găsită doar la intersecţia abordării economice a mediului şi abordării ecologice a economiei. Această stare de valori şi principii, ca să se traducă în viaţă, solicită din partea tuturor actorilor sociali un efort sustinut şi constant, aşa cum, societatea se găseşte de acum în criză de timp.


De-a lungul anilor, obiectivul principal al tuturor ţărilor lumii se reducea la realizarea unei creşteri economice şi asigurarea unui înalt nivel de viaţă. Problemele ecologice şi consecinţele acestora asupra dezvoltării socio-economice a ţărilor lumii nu reprezentau nici pe departe o preocupare.
Toată atenţia era îndreptată spre descoperirea unor noi activităţi industriale, a unor noi teritorii de exploatare şi a tehnologiilor consumatoare de resurse, în primul rînd neregenerabile, care în final au înregistrat un impact puternic asupra factorilor de mediu şi asupra nivelului de sănătate a populaţiei. Toate aceste acţiuni, evident, au dus la formarea unor ţări înalt dezvoltate, dar imperfecte din punct de vedere al modelului economic utilizat. Este bine ştiut că pentru orice economie, în mod normal sunt înregistrate anumite limite de creştere, depăşirea cărora, la un moment dat, va întrerupe orice efort de dezvoltare, dacă nu acceptă schimbări de sistem.


Dezvoltarea economică desfăşurată pîna în deceniul 8 al secolului trecut, a supus mediul inconjurător unor riscuri majore, precum:
- Epuizarea resurselor naturale neregenarbile şi în special a celor de origine fosilă;
- Deteriorarea solului, erodarea acestuia şi extinderea deşertificării;
- Ameninţarea biodiversităţii planetare;
- Poluarea apei şi aerului la nivelul întregii planete, în special în zonele puternic industrializate şi urbanizate;
- Prezenţa unor afecţiuni patologice, ce influenţează imunitatea şi rezistenţa organismului uman, în special în zonele defavorizate;
- Extinderea fenomenului de ploi acide cu consecinţe grave asupra ecosistemelor şi a populaţiei;
- Efectul de seră şi impactul acesta asupra climei planetei.


Cauza dezechilibrelor om-natură, în această perioadă este determinată de aplicarea unor modele de creştere economică neeficiente, devoratoare de resurse, din moment ce nu au luat în consideraţie caracterul epuizabil şi limitat al resurselor utilizate în cantităţi enorme pentru satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor societăţii, în lipsa constientizării importanţei păstrării unui mediu sănătos şi pentru generaţiile viitoare. Problema Dezvoltării Durabile, in sens orientativ, în raport cu cea a creşterii economice a fost pusă încă în 1970 de către Clubul de la Roma, în lucrarea “Limitele Creşterii”.


Din acest moment, se conştientizează ca concept că, mediul economic, mediul natural şi cel social, îmbinaţi raţional, sunt pilonii de bază a dezvoltării durabile. Fiecare societate trebuie să studieze capacitatea productivă a potenţialului său natural şi uman, după care, să decidă în mod corect alegerea acelui model socio-economic care v-a înregistra cel mai mic impact asupra dezvoltării societăţii în ansamblu. Dezvoltarea economică şi protecţia mediului sunt de cele mai multe ori contradictorii, odată ce orice activitate economică, într-o măsură mai mare sau mai mică, va genera un impact asupra factorilor de mediu si sănătăţii populaţiei.


Încetarea creşterii economice, nu este soluţia cea mai raţională, din moment ce între ţările lumii există discrepanţe în ce priveşte nivelul de dezvoltare economică, tehnologică, ştiinţifică, etc. Urmare acestei discrepanţe, observăm tendinţa tărilor dezvoltate de a amplasa investiţii de capital în ramurile nepoluante la ei acasă şi ramuri puternic poluante în ţările în curs de dezvoltare, fără eforturi deosebite de implementare a tehnologiilor curate. Tot aici trebuie de menţionat şi consumul unor cantităţi enorme de materii prime importate din ţările în curs de dezvoltare, preluate la preţuri drizorii. Evident, că pentru ţările în curs de dezvoltare, soluţia nu poate fi căutată în stoparea creşterii economice, dar în cautarea şi utilizarea unor instrumente economice şi politice, în primul rînd, eficiente pentru a pune de acord cerinţele obiective ale creşterii economice cu cele ale protecţiei mediului înconjurător, asigurînd astfel o alocare eficientă şi raţională a resurselor. Respectiv, cei care consumă resurse şi poluează mediul trebuie să suporte restricţii economice prin preţuri mai ridicate, prin taxe progresive şi alte instrumente, indiferent de unde vine investiţia şi unde ajunge.


Dacă nu va exista un sistem eficient de contabilizare a resurselor, deficitul ecologic, mai devreme sau mai tîrziu, v-a împinge această societate în criză. Deşi o categorie de ţări dispune de anumite rezerve ecologice, aceasta nu înseamna neaparat ca le şi gestionează corect. Aceasta o demonstrează creşterea amprentei ecologice pentru unele tari europene, in timp ce indicele dezvoltarii umane nu a urcat foarte mult.


Dezvoltarea sustenabila a tuturor tarilor lumii, presupune unirea eforturilor nu doar la nivel naţional dar şi la cel global în vederea stabilirii unui compromis a acestora faţă de capitalul natural şi modalităţile de exploatare a acestuia.
Dar pînă atunci, trebuie să înţelegem că omul este cel care trebuie să-şi schimbe comportamentul faţă de mediu, devenind un protector al acestuia, şi după cum se afirmă să-şi găsească locul într-un sistem ecologic ciclic, care este capabil de reproducere continuă a formei materiale. Raţionamentele economice trebuie să rezulte în exploatarea tot mai redusă a unor substanţe utile şi cautarea unor noi resurse substituibile, regenerabile, care să poată satisface nevoile mereu în creştere a populaţiei. În cadrul acestui sistem este foarte importantă identificarea posibilităţilor de reciclare a deşeurilor care pot genera economii importante de energie si materie primă.


Un model economic sustenabil presupune aplicarea unor standarte ecologice şi de calitate racordate la cerinţele europene care au trecut examenul vremii, şi utilizarea în acelaşi timp a unor tehnologii de producţie modernizate ce oferă o serie de avantaje concurenţiale, atît pe piaţa naţională cît şi cea externă.


O soluţie optimală de remediere a situaţiei ar fi conlucrarea specialilştilor mediului şi economiştilor în scopul identificării mărimii costului de distrugere a climei, al ploilor acide şi al poluării aerului, asigurînd astfel restructurarea economiei globale în vederea restabilirii echilibrului între economie şi ecosistemul în care este amplasată.


Insă, situaţia creată de-a lungul anilor, dovedeşte lipsa unei motivaţii economice serioase, ce ar stimula utilizatorii de resurse naturale şi poluatorii de mediu în direcţia întreprinderii de acţiuni hotărîte de micşorare a nivelului de poluare şi de ecologizare a producţiei.


În acelaşi timp, situaţia se agravează mult deoarece avantajele ecologice nu sunt reflectate în beneficiile individuale ale poluatorilor, iar implementarea politicilor şi strategiilor ecologice ale întreprinderilor rezultă a fi mult prea costisitoare. După cum se vede, problema nu este mărimea costului suportat pentru realizarea acestei transformări, ci cît de mult ne va costa dacă nu reuşim să realizăm această transformare.


Obligaţi să efecientizam şi să raţionalizăm tranziţia ţării noastre la economia de piaţă, aş vrea să aduc în încheiere o expresie formulată de Oysten Dahle, şi care e bine să fie ştiută şi de politicienii noştri: “Socialismul a colapsat din cauza că nu a permis preţurilor să spună adevarul economic. Capitalismul poate colapsa din cauza că nu permite preţurilor să spună adevărul ecologic” – cîtă preîntîmpinare!

Deci, preţurile şi adevărul ecologic – deci, revenim la economie şi ecologie, deci am revenit la paradigma secolului XXI, care, din punct de vedere practic ar însemnă: Dezvoltare Durabilă sau Economizarea Mediului şi invers Ecologizarea Economiei.


Sper că impreuna v-om reuşi să ne apropiem de esenţa acestui obiectiv!”


Radu Vodă

2.04.2011

“Studentul de ASEM” în faţa orizontului larg deschis

Controversatul “student de ASEM” întotdeauna a fost în “vizorul” celorlalţi, fiind şi cel mai “rîvnit”, şi cel mai de invidiat, fiind supus criticilor dure, “mediatizărilor” şi dezbaterilor, dar, tot timpul, avînd priceperea şi capacitatea de analiză largă a oricărui fenomen din societate, a putut cu abilitate să le depăşească, iar dacă era cazul să le refracteze. Eu, personal, considerîndu-mă “iniţiat” în secretul “studentului de ASEM” şi al ştiinţelor economice, care îmi “dau tîrcoale”, voi “îndrăzni” să tratez, într-un mod uluitor de simplu, domeniul finanţelor publice, care, pe viitor, urmează a intra în “achiziţiile” “studentului de ASEM” şi în spaţiul de comunicare al acestuia.


Încă neprogramat, încă “naiv” în ale ştiinţelor economice, studentul devine un “prizonier” al finanţelor publice. În lumea noastră, finanţele publice au devenit o componentă importantă a vieţii cotidiene, nu doar a celei economice. Pentru cetăţeanul cu îndatoriri civice sau, chiar pentru orişicine, care urmăreşte buletinul de ştiri şi diversele emisiuni cu tematică economică, finanţele publice sunt un dat, un “ceva” care-l completează şi-l determină. Omul de rînd conştientizează că vrînd nevrînd, finanţele publice se “infiltrează” în modul său de viaţă şi îi ocupă o mare parte din zi, deci, lumea noastră alunecă într-o “febră” a finanţelor publice, care cu cîţiva ani în urmă nu era într-atît de vizibilă. “Cîştigînd” tot mai mult în transparenţă, societatea noastră are toată liberatatea de a se “lumina”, şi prin intermediul fenomenelor economice din R. Moldova, care devin parte a culturii sociale. Este foarte important ca omul nostru să înţeleagă însemnătatea absorbţiei banilor, ce vin pentru ţara noastră, cu proiecte, şi nu doar în sensul acoperirii deficitului bugetar, să înţeleagă că banii trebuie să aducă alţi bani şi nu sunt destinaţi doar pentru consum. În linii generale, fara să ştie, cetăţeanul “are de a face cu finaţele publice”, atunci cînd merge sa-şi ridice salariul, cînd merge la piaţă, atunci cînd îndeplineşte orice operaţiune cu implicarea banului. Fără voia noastră, cum am mai spus-o, devenim “prizonieri” ai banului public, prin impozite, prin taxe (mai ales în ultima perioadă), prin alocaţii şi ajutoare sociale. De fapt, noi toţi suntem nişte “audienţi”, nişte studenţi neînmatriculaţi ai Academiei Banului Public, darămite, pentru un student al ASEM?


În concluzie, disciplina de finanţe publice nu este una “marginală” în formarea “studentului de ASEM”, care, după părerea mea, acest student, este o “investiţie” reuşită pentru viitorul Ţării, cu scopul de a construi o “societate de succes”, cum zic liderii politici în ultima vreme, o societate cu viziune largă, limpede, una slujitoare într-adevar Neamului nostru. Dar, pînă atunci, “studentului de ASEM” îi revine obligaţiunea de a cuceri orizontul larg deschis al finanţelor publice şi să nu absenteze nici de la o oră academică, chiar dacă este prima în program (ora 8:00 dimineaţa).


Şi acum, chiar în concluzie, trebuie să cunoaştem bine esenţa banilor publici, ca să-i putem cîştiga pe cei privaţi, cu conştiinţa curată, că aceştia din urmă nu-i afectează pe primii.


Radu Vodă