Vine duduind, vine ca un tren cu fochistul înnebunit, vine vremea premiaţilor şi plătiţilor, vine vremea creanţelor...
Iar, aceasta nu o spun eu, un tinerel sau un "mucos", cum m-ar eticheta din cei cu osul copt, o spune nea Costică în felul lui de a spune, în Timpul său, în articolul Hăitaşii Alianţei.
Nea Costică readuce în memorie un banc mai vechi, dar care-i nou mereu, aşa cum el, într-un fel, păzeşte echilibrul în societate, ca şeful, şefii şi toţi supuşii să nu-şi iasă din ham:
"Of, cumătră! Na-ţi suta de lei înapoi că nu mai pot. Dacă n' o să spun, simt c' o să crăp. Înţelege şi iartă"
De acest "na-ţi înapoi..", în momente de răscruce sunt încercaţi cei mai mulţi antrenaţi în ale gazetăriei. Dar, între aceste momente de răscruce, ca să nu dăm nepregătiţi cu capul în gard, aproape chiar nu are pe cine să încerce. Aşa dăm de vre-o câţiva, de un nea Costică la Timpul cu larga lui aplicare socială, de un Nicolae Dabija la Literatura şi arta cu îngrijire de ideea naţională, şi încă de vre-o doi, dar foarte atenţi.
Defapt, gazetarii sunt premiaţi sau plătiţi în două cazuri - pentru slujbă sau pentru a li se închide gura. Iar, cu toate virajurile, înaintările şi retragerile sale, nea Costică a făcut opinie, rămânând şi astăzi Clopotarul, deci este un client căruia i se aplică închiderea gurii. Că a fost premiat, a meritat pe deplin, alta este că l-au aruncat în acelaşi sac cu cei ce slujesc, de unde trebuie să dea bir cu fugiţii.
Dar, dacă nea Costică a venit acum cu bancul, mi se pare că nu-i departe ziua când statutul nostru de "plătirori de impozite", de "cetăţenii noştri" va metamorfoza în "alegătorii noştri", "electoratul nostru". Şi ar putea să aibă loc nişte alegeri (chiar şi în termen) de mama focului, care vor da peste cap toată experienţa de până acum, toată construcţia politică (dreapta, mai puţin centru, centru şi tot stânga până la Moscova), căci conserva electorală Transnistria (are şi această calitate la nevoie) nu poate rămâne prea mult închisă. Acum este bâhlită de-a binelea şi ar putea liber să fie deschisă ca să polueze toată Basarabia şi ne vom trezi cu o Transnistrie de o parte şi de alta a Nistrului, adică cu inversarea aşteptărilor.
Nu pricep bine încă ce se întâmplă, pentru că noi, tinerii sau încă "mucoşii", cum ne-ar zice din cei cu osul copt, mai avem nevoie de Clopotar şi nu de unul.
Venim cu un îndemn: nea Costică şi toţi ceilalţi cărora vi s-a închis gura, nu cheltuiţi prea mult, economisiţi aceste premii, că vine ziua când nu o să mai puteţi, dar o să trebuiască să le întoarceţi înapoi când veţi dori să vorbiţi.
Vine ziua, vine duduind, iar noi suntem încă tineri şi avem nevoie de Clopotar.
Fochistule, încetineşte!