5.19.2011

Profesorul şi Studentul – începutul învăţării continue pentru toată viaţa…


Captat de perspectiva unei învăţări-colaborări student-profesor, unei colaborări eficiente care să nu-şi lase rezultatele aşteptate mai mult decît trebuie, revoltat împotriva sistemului, care, la drept vorbind, produce nişte roboţi îndoctrinaţi, pe de o parte, şi nişte „rataţi” sociali, pe de altă parte, o să stăruiesc să enunţ o paradigmă a procesului de învăţare care să definească o minte deschisă comunităţii. Poate că o să vă pară prea dur ce-am spus mai sus despre sistemul nostru educativ, recunosc, e prea dur, şi nu e bine să generalizăm, dar nu putem nega ceea ce vedem în societatea noastră, e clar, sunt şi excepţii, dar o societate care se vrea bine aşezată nu se bazează doar pe excepţii. Suntem obligaţi să nu rămînem indiferenţi la ineficienţa unui sistem care, doar declarativ, se angajează să investescă în tineri, unui sistem care, în fapt, este fragil în faţa realităţii, unui sistem, poate construit perfect, dar inaplicabil. Avem nevoie de un aer revigorător, dealtfel, riscăm să devenim victime ale toleranţei faţă de inacţiune şi ale indiferenţei faţă de rezultatul acesteia, să ne regăsim într-o lume unde toţi trăiesc parcă „bine”, dar, defapt „vegetează”.


Profesorul şi studentul – figuri centrale, parteneri  în ale învăţării universitare


Stăpînirea intelectuală a vieţuirii stă la baza unei comunităţi care se ghidează după morală, şi nu după pseudovalori inventate şi reinventate de cîte ori este nevoie de umplut un gol. Deaceea, pentru studentul nostru, în cazul meu – studentul ASEM-ist, activitatea de apropiere a cunoştinţelor de realitate, de luare în stăpînire intelectuală a obiectului de studiu, care ne va marca, devine una prioritară, una conştient dirijată şi una conştient desfăşurată, pentru a nu suporta pe parcurs o ciocnire nedorită cu realităţile socio-economice, încă nedescoperite de noi.


Studentul este protagonistul procesului de învăţare universitară, căci „profesorul există pentru studenţi şi nu studenţii pentru profesor”, studentul reprezintă „obiectul muncii” pentru „producătorii” de competenţe şi de competenţi, pentru „semănătorii” de valori, paradigme şi modele sociale – pentru profesori, care modelează şi remodelează, care transformă tinerii într-o forţă ce să-şi mînuiască cu prudenţă stăpînirea intelectuală. Dar aceasta dă rezultate doar în cazul unui  feedback impunător.


Profesorul transmite studentului, din propria experienţă, idei-axă, paradigme, informaţii, procedee de acţiune din toate domeniile care concură cu profesiunea de care se pregăteşte studentul, ASEM-istul – profesiunea de economist, mai concret. Aici apare ideea de orizont de cunoaştere, de dorit, cît mai larg. Astfel, sistemul nostru capătă acum o aplicabilitate mai sporită, deoarece economia nu este importantă doar pentru economişti, precum, pentru economişti, nu doar economia este importantă. Aceste idei-axă au menirea să îmbogăţească minţile studeneşti, încă, slab iniţiate cu nişte adevăruri esenţiale despre principiile şi despre legile nescrise care guvernează modelele socio-economice, ca acestea, lăsate în voia lor, să nu lucreze împotriva noastră.


Profesorul înarmează studentul cu practici şi procedee de învăţare, îl învaţă cum să înveţe, cum să-şi treacă în subordine acele cunoştinţe care deja sunt acumulate de ştiinţă şi nu necesită efortul unei resistematizări. Apropierea studentului de aceste metode eficiente de învăţare depăşeşte, ca importanţă, simpla oferire a unui stoc de informaţii dintr-un domeniu sau altul, ceea ce se mai practică de către unii profesori, „lipiţi” de catedră şi cu ochii ţintiţi în notiţele de curs. Profesorul trebuie să înveţe studentul cum să-şi pună în valoare aptitudinele, laturile forte, nu văd cum un profesor dependent de notiţele de curs ar reuşi să educe în student capacitatea de autoformare şi de analiză a ceea ce se-ntîmplă acum în aria de învăţare, dar mîine de manifestare.


Profesorul se angajează să formeze o cultură generală în ale economicului, o cultură de profil şi de specialitate, socialmente utilă şi necesară, pentru ca studentul să-şi onoreze din start profesiunea şi s-o abordeze cu respect şi cu proiectare pe viitor. Astfel, profesorul, şi nu numaidecît vîrstnic, impulsionează studentul să urmeze o nouă formă de conştiinţă socială – proiectare pe viitor şi pe comunitate, o formă de absolvire continuă a fluxului de informaţii, care va impune luare de decizie.


Este evident că orice tip de colaborare devine ineficientă în cazul învinuirii, sau presării cu angajamente a uneia dintre părţi. Dacă dorim o colaborare frumoasă şi fructuoasă dintre studentul ASEM-ist şi profesor, studentul, şi el la rîndul lui, trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi de voinţă pentru a fi un „obiect al muncii” competent, receptibil şi pentru a însuşi profesiunea la cel mai înalt nivel. Studentul trebuie să dea dovadă de practică individuală, autoinstruire şi autoinformare, trebuie să pună întrebări CUM? DE CE? Întrucît, „datorăm cele mai mari descoperiri lui CUM? Iar înţelepciunea în viaţă constă în întrebarea DE CE?”


Dacă vom învăţa doar la catedră şi nu vom învăţa şi acasă – sistemul cade.


Studentul trebuie să înţeleagă că el nu este doar un „obiect” viu al muncii profesorului, el devine, în procesul de învăţare, obiectiv al propriei sale activităţi. ASEM-istul trebuie să devină propriul său profesor, şi dacă se poate chiar cel mai exigent.


Studentul şi profesorul sunt părţi „egale” ale procesului, numai că profesorul este partea, în mare, realizată, iar studentul este partea pregătită să se realizeze. Legea Vaselor Comunicante nu lucrează. Josul trebuie să se ridice în sus.


Să fie aceasta o sugestie pentru colegi…


Radu Vodă

2 comentarii:

  1. Student ASEM22.05.2011, 16:20

    Radu Vodă, ai dreptate, sistemul nostru de învăţămînt are nevoie de o viziune nouă, generaţiile care vin, este foarte probabil, să devină insuccese ale acestui sistem. Bine spus, "roboţi sau rataţi?", iaca mă gîndesc eu unde mă încadrez :D :D :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Student ASEM, mulţumesc pentru apreciere, noi nu trebuie să devenim nici roboţi nici rataţi, trebuie să devenim individualităţi, purtători de valori şi abilităţi, ca să trăim plăcerea autoafirmării

    RăspundețiȘtergere